23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSportLupte de cocoşi în Parlament: Boureanu vs Bănicioiu

Lupte de cocoşi în Parlament: Boureanu vs Bănicioiu

Tensiunile continuă în Parlamentul României. Plenul a început cu o ceartă între preşedintele de şedinţă Ioan Oltean şi viceliderul grupului PSD Aura Vasile, aceasta din urmă încercând să-l împiedice pe Mircea Toader să ia cuvântul. Spiritele s-au încins şi s-a ajuns la o încăierare între social-democratul Nicolae Bănicioiu şi democrat-liberalul Cristian Boureanu, transmite Realitatea TV.

“În final suntem într-o situaţie total neplăcută, ca procedură am acest drept ca lider de grup, propunem modificarea programului până la 12.00 noaptea, adică ora 24.00”, a spus Toader, când a reuşit, într-un final, să ia cuvântul, propunerea sa fiind validată cu 150 de voturi “pentru”, două “împotrivă” şi trei abţineri. Oltean a încercat imediat să înceapă procedura de vot pentru “continuarea procedurilor în cazul judecătorului CCR”.

Această decizie a nemulţumit Opoziţia, iar certurile dintre cele două tabere au degenerat chiar într-o serie de îmbrânceli între social-democratul Nicolae Bănicioiu şi democrat-liberalul Cristian Boureanu, urmate de alte îmbrânceli între acelaşi social-democrat şi Alin Popoviciu. Motivul: Boureanu ar fi încercat să voteze pentru prelungirea programului de la primul pupitru care i-a ieşit în cale, la repezeală, iar Nicolae Bănicioiu a încercat să-l oprească. Mai mulţi deputaţi din ambele tabere au intervenit între cei doi ca să-i despartă, urmând o nouă serie de îmbrânceli, principalii protagonişti fiind de această dată Bănicioiu şi Popoviciu.

Ioan Oltean a declarat o nouă pauză, de 30 de minute, la vederea acestor incidente, însă la câteva secunde liderul grupului PDL a venit şi a spus că vrea o pauză de 10 minute.

“Este inadmisibil, sunt de 20 de ani în acest Parlament, nu am văzut aşa ceva până acum. Preşedintele de şedinţă a cerut pauză de 30 de minute, vine liderul de grup şi cere pauză de 10 minute. Din acest moment Parlamentul României nu mai există. Ceea ce aţi făcut din acest Parlament este absolut inadmisibil, dvs ca preşedinte de şedinţă aveţi o responsabilitate imensă. Mulţi vor vedea şi vor şi înţelege când primiţi indicaţii să prelungiţi şedinţa din trei în trei ore cu pauze de consultări, pentru ca şi Curtea Constituţională să devină o anexă a Palatului Cotroceni. Vă faceţi de ruşine. Statul de drept în România nu mai există, nu credeam să trăiesc astfel de momente în care lipsa de democraţie face ca singurul lucru care contează să fie votul unei majorităţi care, atunci când a dorit, a schimbat regulamentul, iar acum doreşte să se revină la soluţia anterioară. Aţi anunţat într-un mod ruşinos că este vorba de continuarea unei proceduri, este vorba de o înşelătorie, ştiu care este şmecheria pe care o faceţi, nu respectaţi decizia CCR, aţi cerut continuarea procedurii şi nu reluarea votului, asta este ce încercaţi să faceţi acum prin şmecherii succesive”, a intervenit social-democratul Adrian Năstase, subliniind că PSD va trebui să înceapă o procedură de “guerillă parlamentară “.

Cele mai citite

Sebastian Burduja, aproape de victorie: “Puțini credeau posibil acum câteva săptămâni”

Sebastian Burduja, candidat la Primăria Capitalei, a postat un mesaj pe pagina sa de LinkedIn. El susține că este aproape de victorie, din datele...

Sebastian Burduja, aproape de victorie: “Puțini credeau posibil acum câteva săptămâni”

Sebastian Burduja, candidat la Primăria Capitalei, a postat un mesaj pe pagina sa de LinkedIn. El susține că este aproape de victorie, din datele...

Zero dezbateri despre viitorul UE

În România, parcă nici nu s-ar organiza alegeri europarlamentare. Nicio temă majoră despre viitorul Uniunii Europene nu este urcată pe portativul de campanie electorală....
Ultima oră
Pe aceeași temă