16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăAldineIntrarea în anul Centenar, sărbătorită prin arborarea peste Prut a unui tricolor...

Intrarea în anul Centenar, sărbătorită prin arborarea peste Prut a unui tricolor de 100 de metri

Acțiunea a fost organizată de Alianţa pentru Centenar, care reuneşte peste 130 de asociaţii civice sub mesajul unionist „Basarabia e România”, în colaborare cu Primăria Fălciu.

Manifestanții s-au întâlnit în fața primăriei din Fălciu și au desfășurat un drapel tricolor cu lungimea de 100 de metri, pe care l-au purtat către podul feroviar peste Prut între Fălciu și localitatea Cantemir din Republica Moldova.

S-a scandat „Basarabia e România!”, „România n-a avut graniță la Prut!” și „Jos hotarul de la Prut!”, imensul tricolor fiind arborat de-a lungul podului peste Prut.

Prin această acțiune, manifestanții le-au cerut autorităților din România și Republica Moldova ca podul de la Fălciu –Cantemir, în prezent dezafectat, dar și celelalte 22 de poduri care în perioada interbelică legau localitățile de pe cele două maluri ale Prutului să fie reabilitate și să devină funcționale, pentru ca râul să nu mai fie o barieră între frați.

Potrivit lui George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, anul 2018 este deosebit de important deoarece marchează Centenarul Marii Uniri din 1918 a tuturor românilor și în acest context e necesară concentrarea eforturilor organizațiilor civice „pentru a împlini cel mai frumos vis realizabil al generației noastre: reîntregirea”.

„Desfăşurarea tricolorului peste Prut va fi urmată de alte evenimente prin care vom atrage atenţia asupra necesităţii reîntregirii ţării prin unirea României cu Republica Moldova. Solicităm autorităţilor centrale şi judeţene refacerea podului de la Fălciu atât de necesar economiei locale. Vrem să trecem Prutul şi ca să ne plângem ostaşii căzuţi la Ţiganca”, a declarat George Simion.

O parte a participanților la acțiunea civică au sărbătorit Anul Nou împreună, la Casa de Cultură din Fălciu.

Cele mai citite

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă