14.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăPoliticăMinistrul Finanțelor spune că modernizarea ANAF s-a făcut doar pe hârtie

Ministrul Finanțelor spune că modernizarea ANAF s-a făcut doar pe hârtie

Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a cheltuit, până în prezent, doar 23,5% din banii alocaţi în programul de modernizare desfăşurat din 2012 în cooperare cu Banca Mondială, suma respectivă, de 60 milioane lei, fiind cheltuită doar pentru analize şi consultanţă, niciun leu nefiind încă alocat pentru sistemul IT, a afirmat marţi ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, la dezbaterile din Comisia economică din Senat pe marginea Declaraţiei 600.

ANAF a încheiat în 2012 un acord – denumit Proiectul de Modernizare a Administraţiei Fiscale (Revenue Administration Modernization Project – RAMP) – de împrumut cu Banca Mondială, în valoare de 70 milioane euro, pentru modernizarea administraţiei fiscale.

Acest program trebuia finalizat la finalul lui 2017, dar el este realizat doar în proporţie de 23,5%, potrivit lui Mişa.

 
”Din păcate, acest program a fost realizat doar într-o proporţie de 23,5%, în sensul că s-au cheltuit doar 23,5% din sumele alocate, dar niciun leu pe sistemul IT. Absolut toţi banii de care vorbim, 60 milioane lei, s-au cheltuit numai pe consultanţă”, a afirmat Mişa.

Ministrul susţine că şi reprezentanţii Băncii Mondiale au sesizat din 2012, în fiecare an, că nu s-au făcut progrese la nivelul sistemului IT şi că sumele au fost cheltuite doar pentru analize şi consultanţă.

”Am purtat o discuţie cu ei asupra posibilităţii de a continua în această formulă şi, tot de comun acord cu dânşii, am realizat Centrul Naţional de Informaţii Fiscale, o ideea pe care o aveam mai demult. Dânşilor li s-a părut o idee foarte bună că centralizăm toate bazele de date ale ANAF-ului, tot sistemul IT, sub o singură umbrelă. Existau 322 de baze de date distincte, unele din ele în limbaje de programare diferite, şi era neapărat necesar să unificăm întregul sistem IT sub o singură umbrelă, cu o viziune şi o strategie IT în următoarea perioadă”, a afirmat Mişa.

 

Cele mai citite

Hezbollah: Locuitorii strămutați israelieni se pot întoarce acasă dacă se încheie războiul

Şeful grupării insurgente libaneze Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat luni că locuitorii din nordul Israelului care s-au refugiat în alte zone din ţară...

S-a lansat primul model dedicat limbii române pentru inteligența artificială de tip ChatGPT

O echipă de cercetători români a creat un model de limbaj (LLM – „large language model”) dedicat limbii române, ce poate fi folosit pentru...

Membrii români în PE: Vocea mediului de afaceri ar trebui să fie mai puternică la Bruxelles

Vocea cetățenilor și a mediului de afaceri ar trebui să se facă mai bine auzită în procesul de luare a deciziilor de la Bruxelles,...
Ultima oră
Pe aceeași temă