14.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCSM discută răspunsurile primite din sistemul Justiţiei pe tema protocoalelor încheiate cu...

CSM discută răspunsurile primite din sistemul Justiţiei pe tema protocoalelor încheiate cu SRI

“În şedinţa de miercuri, 4 aprilie 2018, Plenul Consiliului urmează să examineze răspunsurile transmise, la solicitarea acestuia, de către instituţiile din sistemul judiciar, cu privire la protocoalele încheiate cu serviciile/structurile de informaţii”, anunţă un comunicat de presă al CSM.

Potrivit CSM, în şedinţa plenului din 20 martie 2018, s-a decis transmiterea unor solicitări către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri şi Inspecţia Judiciară, pentru a transmite la CSM textele protocoalelor încheiate cu serviciile sau structurile de informaţii, începând cu data de 01.01.2005 – în măsura în care au fost încheiate asemenea protocoale.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, vineri, protocolul din 2009 încheiat între SRI şi Parchetul General, în baza căruia Serviciul Român de Informaţii a acordat asistenţă procurorilor, timp de 7 ani.

Protocolul dintre Parchetul General şi SRI a fost semnat în 4 februarie 2009 de Tiberiu Niţu (prim-adjunct al Procurorului general) şi Florian Coldea (prim adjunct al directorului SRI) şi aprobat de Laura Codruţa Kovesi (procuror general la acea dată) şi George Maior (director SRI la data încheierii protocolului).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic (analiză Frames)

România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic, al producţiei şi al serviciilor transfrontaliere, potenţialul de investiţii în dezvoltarea...

Medicul Adrian Marinescu, noi detalii despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic

Medicul Adrian Marinescu, director medical la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, a precizat că starea de sănătate a actorului Florin...

Ciolacu: Intenţia clară a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde...
Ultima oră
Pe aceeași temă