12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCanadianul Frank Gehry a reinventat blocurile-cutie

Canadianul Frank Gehry a reinventat blocurile-cutie

» Faimosul arhitect Frank O. Gehry, autorul Muzeului Guggenheim din Bilbao si al altor cladiri reper, a primit Leul de Aur pentru intreaga sa activitate.

» Premiul pentru cel mai bun pavilion national in cadrul celei de-a 11-a editii a Bienalei de Arhitectura de la Venetia a revenit in acest an Poloniei.

Consiliul fundatiei la Biennale di Venezia, condus de Paolo Bratta, a acordat, la propunerea directorului Aaron Betsky, Leul de Aur pentru intreaga cariera celebrului arhitect Frank Gehry. Premiul isi propune sa sublinieze, in acord cu tema editiei din acest an, masura semnificativa in care opera lui Gehry este rezultatul multor ani de experimentare. "Frank Gehry a transformat lumea arhitecturii moderne. A eliberat-o din ingradirile «cutiei» si ale practicilor obisnuite de constructie. La fel de experimentala precum practicile artistice care au inspirat-o, arhitectura lui Frank Gehry este prin excelenta modelul modern al arhitecturii de dincolo de constructie", a scris Aaron Betsky, arhitect, critic, curator si profesor, in motivatia acordarii premiului.

Canadianul Frank O. Gehry, in varsta de 79 de ani, este unul dintre cei mai importanti arhitecti contemporani, cunoscut in special pentru perspectiva sa aproape sculpturala a designului cladirilor sale. Frank Gehry este, in acelasi timp, unul dintre arhitectii care au promovat deconstructivismul ca unul din curentele majore in arhitectura de la sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul secolului al XXI-lea. Operele sale sunt usor de recunoscut datorita structurilor neliniare, multiplu curbate si circumvolute ale tuturor cladirilor, care sunt adesea acoperite cu largi suprafete metalice reflectorizante. Lucrarea sa celebra este fara indoiala Muzeul Fundatiei Guggenheim din Bilbao, Spania, care ilustreaza vibrant stilul sau arhitectural, cladire acoperita integral in folii de titan.

Intitulata "Out There: Architecture Beyond Building", Bienala de la Venetia se desfasoara anul acesta in perioada 14 septembrie-23 noiembrie la Arsenale di Venezia si Giardini, unde sunt prezente 55 de firme internationale si 23 de pavilioane nationale.
Juriul celei de-a 11-a Expozitii Internationale de Arhitectura a acordat Leul de Aur pentru cea mai buna participare nationala Poloniei pentru lucrarea "Hotel Polonia. The Afterlife of Buildigs", de Nicholas Grospierre si Kobas Laska. Pavilionul polonez a fost apreciat de juriu pentru remarcabila combinatie de inteligenta, tehnologie si speculatie folosita pentru a starni o polemica in privinta ciclului de viata al cladirilor in contextul problemelor actuale intampinate de orase, in special de cele din afara economiilor din tarile cele mai dezvoltate.

Cele mai citite

David Beckham a împlinit 49 de ani. Mesajul fetelor de la Spice Girls

David Beckham a împlinit 49 de ani și a primit felicitări din partea celor dragi, inclusiv din partea Spice Girls, trupă din care a...

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă