Citind exceptionala carte scrisa de Marius Oprea intitulata "Adevarata calatorie a lui Zahei (V. Voiculescu si taina Rugului Aprins)", aparuta la Humanitas (2008), cu un cuvant inainte de Andrei Plesu, am realizat, iarasi, cat de mult mai avem de aflat despre aceasta miscare unica in istoria nostra si in ortodoxie.
Marius Oprea beneficiaza de o apriga curiozitate fata de tematica perioadei comuniste, de o abila staruinta in cautarea prin labirinturile marturiilor (nu neaparat toate de cea mai buna calitate), de un bun simt al identificarii tensiunii spirituale. A rezultat una dintre cele mai importante carti de pana acum dedicate Miscarii "Rugul Aprins" de la Manastirea Antim. Autorul este la zi cu documentatia din arhivele comuniste si beneficiaza de cateva marturii inedite ca urmare a intalnirilor avute cu personalitati precum Pr. Andrei Scrima, Pr. Arsenie Papacioc ori cu oameni care au stat in preajma protagonistilor. Vom gasi portrete, printre cele mai reusite, ale lui Sandu Tudor (devenit Pr. Daniil), ale Pr. Scrima etc., sunt aduse informatii despre toti membrii "Rugului Aprins".
Lectura acestor pagini iti provoaca revolta: un batran poet de aproape 74 ani este arestat si chinuit in inchisori. Deja Vasile Voiculescu se rupsese insa de aceasta lume astfel incat orice gest pe care-l face, inclusiv in mizeria din inchisoare, este subordonat Rugaciunii neincetate pe care o practica de mult timp si eficient. Pasionat de multiple perspective spirituale, poetul ajunsese deja la performante greu de imaginat pentru un neofit. Colegii de celula sunt constienti de faptul ca batranul are nevoie de o protectie suplimentara si ii rezerva unul dintre paturile unde acesta va putea sa se roage nevazut. Dar practica sa spirituala "transpira" in lume, in fiece clipa. Arheologul Vasile Boroneant, tanar detinut pe-atunci, isi aminteste despre bunatatea doctorului-poet: "Se hranea parca din Duh Sfant si era un crestin desavarsit. Nu-l interesa prea mult hrana, impartind-o cu ceilalti. Se crease in jurul lui un cerc de profitori, care uneori ii luau mancarea fara ca macar sa-l intrebe. Intr-o zi, un bolnav, desi operat, s-a repezit sa-i ia mancarea pe care i-o adusesera detinutii de drept comun. Raspunsul lui la riposta colegilor a fost: "Lasati-l, si el este creatura lui Dumnezeu si daca s-a repezit s-o ia, inseamna ca el are nevoie mai mare decat mine de aceasta mancare". Cuvintele lui mi-au ramas pentru totdeauna in memorie, declara Vasile Boroneant" (p.203)…
Se stie, omul invata rareori din istorie. Ma intreb prin ce se deosebeste "stilul" hulpav al intelectualilor nostri de azi de cele descrise mai sus? Aceeasi lupta pentru ciolan, pentru premii rasunatoare, pentru beneficii terestre. Rareori intalnesti personalitati libere, dispuse a renunta in favoarea confratilor. Patimile lui Vasile Voiculescu nu-si merita urmasii.
