13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialIaşi: Penitenciarul de Maximă Siguranţă, dat în judecată de angajaţi

Iaşi: Penitenciarul de Maximă Siguranţă, dat în judecată de angajaţi

Liderul sindicatului din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, Dorin Şcarlii, a declarat pentru Agerpres că a fost depusă o acţiune la Tribunalului Iaşi, în contencios administrativ şi fiscal, pentru calcularea drepturilor salariale şi recalcularea indemnizaţiilor pentru ultimii trei ani a celor 288 de membri de sindicat din unitate.

“Nu suntem singurii care ne-am adresat instanţei. Acţiuni similare au fost deschise şi în alte penitenciare din ţară, cum este de exemplu cel de la Bistriţa. Acolo, colegii noştri au avut sentinţe favorabile. Cerem acordarea unor sporuri care sunt reglementate prin lege. Mă refer la sporuri, cum e cel de dispozitiv, care în perioada concediilor nu sunt acordate. Chiar dacă suntem plecaţi în concediu, dacă suntem chemaţi în dispozitiv, ne întrerupem concediul, ne lăsăm familia şi plecăm acolo unde suntem solicitaţi. Legea ne permite să cerem sporurile pe ultimii trei ani”, a declarat liderul Sindicatului din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă