18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTulcea: Control în domeniul sănătăţii publice, în Delta Dunării

Tulcea: Control în domeniul sănătăţii publice, în Delta Dunării

Potrivit directorului DSP Tulcea, Mihaela Nicolau, comandamentul îşi va desfăşura activitatea până la sfârşitul lunii august, iar acţiunile acestuia vor fi coordonate de Inspecţia Sanitară de Stat a Ministerului Sănătăţii.

“Obiectivul general al acţiunilor îl constituie evaluarea conformităţii unităţilor turistice cu normele de igienă şi sănătate publică şi alte reglementări specifice domeniului sănătăţii publice şi impunerea măsurilor legale în vederea conformării la acestea, în scopul prevenirii îmbolnăvirii populaţiei prin boli specifice aglomerărilor umane în sezonul estival, ca de exemplu toxiinfecţii alimentare, boli diareice, hepatita virală a, conjunctivite, dermatite şi micoze”, se arată într-o informare remisă, marţi, AGERPRES de DSP Tulcea.

Potrivit sursei citate, vor fi verificate taberele şcolare, apele de îmbăiere, precum şi unităţile de turism şi alimentaţie publică.

Ca şi anul trecut, membrii Comandamentului de control în Delta Dunării sunt inspectori sanitari din judeţele Arad, Botoşani, Cluj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Satu Mare, Sibiu şi Suceava.

În urma verificărilor efectuate anul trecut, Comandamentul de control în Delta Dunării a aplicat 28 de amenzi în valoare totală de 19.500 de lei, precum şi 32 de avertismente, pentru neregulile constatate.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă