Imaginea lui Ceausescu a fost transformata, inca din timpul vietii sale, in simbol, care la randul sau a devenit mit. Gradele de simbolizare prin care a trecut aceasta imagine sufera in umbra istoriei diferite etape. Raportarile acestei imagini s-au modificat, cum numai in secolul XX se putea intampla, de la o extrema la cealalta. De la imaginea unui nemuritor care nu imbatraneste, care nu are riduri, purtand un zambet ascutit, cu o culoare neincaruntita a parului care devenea tot mai bogat cu trecerea timpului, sfidand batranetea, la imaginea unui batranel neajutorat, cu ticuri nervoase, gesticuland cu batai de degete in masa, care invoca in apararea sa Marea Adunare Nationala in timp ce nevasta sa, care purta tot mai des o naframa, era legata la maini.
Ca simptom, pare ciudat faptul ca Ceausescu a avut o iconografie bine reprezentata de artisti care nu-l cunosteau si ii pictau portretul dupa poze si canoane bine stabilite. Oarecum straniu e faptul ca au existat artisti care-l reprezentau in timpul vietii, insa care nu au reusit sa-l reprezinte si dupa moartea sa. Imaginea conducatorului era oricum desprinsa de realitate si circula ca o icoana – legenda urbana si folclorica comunista, intrerupta brusc de revolutie. Prin urmare, artistii care si-au dedicat o mare parte a operei acestei iconografii au abandonat-o si, mai mult, renegat-o. Imaginea lui Ceausescu a fost repusa in circulatie in ultimii ani in zona artelor spectacolului, a filmului si a artelor vizuale. Dupa stencilul "Vin in 5 minute" semnat de Gorzo, Ceausescu isi gaseste locul in lucrarile artistului Mircea Suciu. Insa pe Mircea Suciu il intereseaza declinul iconografiei Ceausescu, tragismul executiei fizice a imaginii, degradarea si distrugerea icoanei idealizate, mr. Hyde, nu dr. Jekyll.
Executia lui Nicolae si Elena Ceausescu are multe implicatii simbolice, similare cu coborarea unei statui de pe soclu. Statuia lui Ceausescu a ramas pe soclul memoriei, asociata cu perioada "lumii disparute". O amintire ce devine cu timpul tot mai pretioasa pentru cei care si-au format si exersat imaginatia in perioada comunista.
Mircea Suciu renunta pentru aceasta expozitie la tehnica picturii, pe care o rafineaza cu mult talent in expozitii precum "Carne" si "Sfoara", pentru un gen de sculptura desprinsa dintr-un muzeu de ceara. Face acest lucru pentru a avea in posesie un plus de realism de natura materiala, pe care forma tridimensionala il ofera.
Sprijinite de peretele galeriei stau impuscate cele doua cadavre ale dictatorilor Elena si Nicolae Ceausescu. Peretii albi ai galeriei sunt impuscati de gloante, sangele este improscat si se scurge pe pardoseala galeriei H’Art. Cadrul executiei este reluat si refacut in spatiul galeriei. Cele doua cadavre sunt atent redate in ceara cu detaliile expresiei fetelor cu sangele galgaind la coltul gurii si improscat prin urechi, cu mainile stranse de legaturile de sfoara, cu hainele ciuruite de gloante prin care rabufneste sangele proaspat. Sunetul de ambient este un fragment cu ultimele 10 minute din proces si impuscaturile cuplului Ceausescu redate cu incetinitorul. In plus, atmosfera de muzeu de figuri de ceara este extrem de potrivita pentru a reda fiorii reci ai executiei. Un critic mai copt de regimul Ceausescu ar analiza absenta plutonului de executie ca fiind o prezenta a privitorului, ca partas la condamnare si executie. Artistul marturiseste ca publicul expozitiei nu s-a apropiat de "lucrare", privind-o superstitios, de la distanta.
Celelalte doua teme ale expozitiilor lui Mircea Suciu, "Carne" si "Sfoara", se reunesc in cea actuala intr-o reprezentare parca de doua ori mai grotesca. Carnea sub forma cadavrelor insangerate si sfoara de la mainile celor executati se combina intr-o artmosfera morbida.
Expozitia ce poarta titlul "89" este cu siguranta un reper de parcurs in istoria unei iconografii Ceausescu dintr-o istorie mai mare a iconografiilor conducatorilor sec. XX alaturi de Che Guevara, Mao, Saddam Hussein.
