15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiLitigiile - printre cele mai dificile situaţii cu care se confruntă Ministerul...

Litigiile – printre cele mai dificile situaţii cu care se confruntă Ministerul Culturii

“Multiple litigii de natură generală şi referitoare la probleme de patrimoniu – clădiri, terenuri, obiecte de artă – şi a avizărilor şi autorizaţiilor pe care trebuie să le emită Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Probleme particulare – ca problema ‘Cuminţenia Pământului’, situaţia Muzeului şi Castelului Peleş, problema Muzeului Bran, care este evacuat de către proprietari şi care, în sfârşit, a fost relocat. Probleme grave, cu un puternic impact financiar şi economic a situaţiilor de insolvenţă în care se află RADEF şi Coresi şi care trebuie corect şi legal administrate, în interesul statului român”, a declarat George Ivaşcu, la Palatul Victoria, unde şi-a prezentat bilanţul activităţii la şase luni de la preluarea mandatului.

El a mai spus că “o altă preocupare permanentă” a Ministerului Culturii este legată de domeniul legislativ.

“Avem ca obiective principale să demarăm, prin echipe complexe, multidisciplinare, cu un aport definitoriu al experţilor şi practicienilor din fiecare domeniu, într-un proces amplu de dialog şi transparenţă, următoarele: pachetul legislativ din domeniul culturii şi conexe cu modificări, completări de diverse acte normative, finalizarea şi legalizarea Codului patrimoniului, elaborarea şi implementarea Strategiei naţionale pentru cultură pe termen lung”, a mai afirmat ministrul Culturii.

Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă