28.1 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialDuelul "generatiei de aur", Ioan Ovidiu Sabau-Dan Petrescu!

Duelul “generatiei de aur”, Ioan Ovidiu Sabau-Dan Petrescu!

La Bistrita va avea loc azi un meci intre doua echipe conduse de doi dintre cei mai importanti reprezentanti ai “generatiei de aur” a fotbalului romanesc, Ioan Ovidiu Sabau si Dan Petrescu. Gloria Bistrita si Unirea Urziceni anunta un meci indarjit, in care “foamea” de puncte a oaspetilor pare a anula diferenta de valoare dintre cele doua loturi.
Din pacate, Dan Petrescu nu va fi alaturi de echipa sa la marginea terenului, ci in tribuna. Comisia de Disciplina a FRF a decis sa-l suspende patru etape pe antrenorul echipei Unirea Urziceni si sa-l amendeze cu suma de 4.000 de lei. Dupa meciul de la Urziceni, Dan Petrescu a declarat ca Unirea este cea mai defavorizata echipa din Liga I si a criticat in termeni duri arbitrajul brigazii conduse de Alexandru Tudor.
De partea cealalta, inaintea meciului cu Unirea, Sabau a declarat ca asteapta multa daruire din partea echipei sale. “Unirea este o echipa care se gaseste in zona periculoasa a clasamentului si va veni foarte motivata sa castige. Nu trebuie sa avem nasul pe sus, ci sa fim constienti cum am reusit sa obtinem anumite rezultate: foarte umili, modesti, cu multa munca, disciplina tactica. Obiectivul nu s-a indeplinit. Este doar jumatatea campionatului. Nu trebuie sa existe relaxare”, a spus Sabau.
Antrenorul Gloriei mai crede ca nimeni din echipa sa nu are dreptul sa-si aroge merite personale, indiferent de reusitele pe care le-a avut. “Daca Bad a avut acele executii de exceptie nu putem sa nu apreciem, dar trebuie sa fim convinsi ca toti participam la reusitele echipei”, a conchis Sabau. Conducerea clubului a mai anuntat ca, din retur, echipa va avea o galerie formata din 50 pana la 100 de suporteri.

Poli, iar fara echipa

Presedintele clubului Poli Iasi, Sorin Boca, a declarat ca, pentru partida de pe teren propriu cu Otelul Galati, antrenorul Ionut Popa nu va putea conta pe serviciile a sapte jucatori. “Parca este un facut, revine un jucator, dar se accidenteaza alti doi! Mijlocasul Romulus Miclea nu va juca pana la primavara, dupa ce a suferit in urma cu cateva luni o operatie, in timp ce atacantii Ionut Balba si Clement Palimaru au efectuat doar doua antrenamente in ultimele doua saptamani, sansele ca ei sa fie pe teren impotriva Otelului fiind minime”, a spus Boca. El a precizat ca medicul echipei iesene, Marius Pralea, incearca in aceste zile sa-i refaca si pe fundasii Adrian Toma, Dorel Bernard si Radu Ciobanu, ultimii doi accidentandu-se in partida de la Cluj, din etapa a XVI-a. “si atacantul Martin Czernoch este incert pentru intalnirea de vineri, dar staff-ul medical spera sa-l faca apt de joc”, a mai spus Sorin Boca. Oficialul iesean spune ca singura veste buna este ca argentinianul Alejandro Gavatorta a reluat pregatirile si ar putea evolua macar o repriza in meciul cu galatenii: “Gavatorta a revenit la echipa inca de saptamana trecuta si a reluat pregatirile. Nu este inca pus la punct cu conditia fizica, insa eu cred ca ar putea juca o repriza”.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 844. România participă la Summit-ul de pace pentru Ucraina doar prin ministrul de Externe

Peste o sută de țări participă, în Elveția, la Summit-ul de pace pentru Ucraina, iar România este reprezentată la acest eveniment mondial doar de...

Care este valoarea lunară a celor 4,74 de milioane de pensionari și care este cea mai mică pensie

Un număr de 4.747.604 de pensionari era înregistrat în mai 2024 în România, cu 670 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Un român a fost ucis în Congo iar alți doi sunt răniți

Un cetățean român a fost ucis în Congo iar alți doi români sunt răniți, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României în ziua...
Ultima oră
Pe aceeași temă