Rețeaua acoperă atât centre economice majore din Europa, cât și piețe strategice din afara continentului
Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) a declanșat un amplu concurs intern pentru ocuparea a 32 de poziții în rețeaua sa externă, într-o mișcare care depășește simpla înlocuire de personal și sugerează o posibilă recalibrare strategică a prezenței economice a României în lume.
Posturile vizează trimiterea în misiuni permanente de patru ani, cu posibilitatea prelungirii. Concursul a fost anunțat oficial pe 19 iunie 2026 și privește poziții din birourile de promovare comercial-economică (BPCE), structuri-cheie ale diplomației economice românești.
În total, sunt vizate 32 de posturi „vacante sau vacantabile”, ceea ce înseamnă că unele poziții sunt deja libere, iar altele urmează să se elibereze în perioada următoare. Rețeaua acoperă atât centre economice majore din Europa, cât și piețe strategice din afara continentului.
Printre destinațiile incluse se regăsesc hub-uri globale, precum Paris, Berlin, Londra, Madrid, Washington, New York, Tokyo, Beijing, Shanghai, Seul, Singapore, dar și puncte emergente din Africa, America Latină și Orientul Mijlociu, inclusiv Cape Town, Buenos Aires, Cairo, Rabat, Doha și Ciudad de México. În Europa, lista include Viena, Roma, Milano, Varșovia, Atena, Ankara, Istanbul, Kiev, Budapesta și Chișinău.
ARICE funcționează ca instituție guvernamentală aflată în subordinea Executivului și coordonarea prim-ministrului, având rolul de a atrage investiții străine, de a promova exporturile românești și de a sprijini companiile românești pe piețele externe. În practică, agenția operează ca interfață de diplomație economică a statului român.
Miza concursului actual este dublă: pe de o parte, înlocuirea unor mandate care se apropie de final, pe de altă parte, posibila repoziționare geografică a rețelei externe. Compararea listelor arată atât suprapuneri cu posturile existente, cât și apariția unor noi destinații, dar și dispariția altora din actuala schemă. Noile poziții indică o extindere către piețe, precum New York, Cape Town, Buenos Aires, Singapore sau Ciudad de México, în timp ce unele centre existente, precum Bruxelles, Sofia, Praga, Helsinki sau Stockholm, nu figurează în actualul anunț, ceea ce ridică întrebări privind prioritățile viitoare ale rețelei.
Structura posturilor scoase la concurs sugerează și o întărire a nivelului de reprezentare. O parte semnificativă a pozițiilor sunt de rang înalt, inclusiv funcții de ministru-consilier în centre strategice precum Washington, Londra, Berlin, Paris sau Tokyo, semn al unei posibile reconfigurări spre diplomație economică de top.
În prezent, ARICE are în rețeaua externă un număr de aproximativ trei zeci de reprezentanți economici, însă concursul deschide perspectiva unei extinderi sau redistribuiri, în funcție de rezultatele procedurii și de locurile care vor fi efectiv ocupate.
Accesul la aceste poziții este strict reglementat și limitat la personalul din cadrul agenției sau din aparatul public detașat. Candidații trebuie să îndeplinească criterii profesionale și de experiență semnificative, de la minimum doi ani pentru nivelurile inferioare până la cel puțin 16 ani pentru funcțiile de ministru-consilier.
Sunt impuse, de asemenea, condiții de limbă, competențe digitale, evaluări profesionale favorabile și verificări de integritate, inclusiv absența condamnărilor penale incompatibile și avize de securitate. Fiecare candidat poate opta pentru un singur post, iar dosarele trebuie depuse complet de la început, fără posibilitatea completărilor ulterioare.
ARICE este condusă în prezent de Daniel Constantin, cu rang de secretar de stat, o figură cu parcurs politic și administrativ în zona economică și agricolă, cunoscută pentru ascensiunea sa în structurile guvernamentale și pentru legăturile sale din zona politică a ultimelor decenii.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube