16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăPSD a evaluat miniștrii. Vor fi remanieri

PSD a evaluat miniștrii. Vor fi remanieri

Potrivit lui Pană, şedinţa Comitetului Executiv Naţional în care se va discuta despre remanieri ar putea avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare. “Ne-am încheiat prima parte a muncii, acea comisie, legat de evaluarea realizărilor programului de guvernare, şi urmează partea cu resursa umană, care va dura mai mult, evident. A fost o muncă contra cronometru şi, la ora actuală, raportul este gata, aşteptăm ca doamna prim-ministru să îl ia şi să îl analizeze, iar, împreună cu propriile dumneaei concluzii, să vină într-un CEx, care probabil va fi chiar la sfârşitul săptămânii viitoare sau cel mult cealaltă săptămână, încât să gândim o remaniere în Comitetul Executiv Naţional”, a declarat Doina Pană.

Întrebată dacă vor exista remanieri, în urma acestui raport, Doina Pană a răspuns: “Din punctul meu de vedere, da”, adăugând că nu această comisie face propuneri de schimbare a unor miniştri, ci doar informează premierul asupra activităţii acestora.

Vicepreşedintele PSD a precizat că s-a ţinut cont, la întocmirea raportului, de gradul de îndeplinire a obiectivelor din programul de guvernare şi de modul în care au fost comunicate public măsurile luate.

“A fost o analiză foarte amplă, în sensul că, pe baza rapoartelor pe care le-au înaintat miniştrii, am confruntat cu ce scrie în programul de guvernare (…). Am comparat rapoartele cu datele din programul de guvernare, am comparat şi cu ce trebuia să scoată Parlamentul, ca legislaţie, pentru că pot fi situaţii în care o hotărâre de guvern să nu o poţi scoate, ca ministru, pentru că nu a fost modificat ceva legislativ în Parlament. Pe urmă, am făcut o analiză foarte amplă pe modul cum au ştiut să comunice realizările la fiecare minister, pentru că, din punctul meu de vedere şi nu numai al meu, cea mai mare problemă a noastră este, ca guvernare, nu că nu luăm măsuri bune, că le luăm, dar nu ştim să le facem cunoscute încât să ajungă la publicul larg. Practic, am monitorizat toate apariţiile TV, toate conferinţele de presă, toate deplasările în teritoriu ale fiecărui ministru şi, în funcţie de toate aceste date, s-a întocmit acest raport, care eu zic că va fi baza pentru hotărârea pe care o va lua doamna prim-ministru, legat de remanierile care vor fi”, a explicat Pană.

Potrivit Doinei Pană, raportul întocmit de comisie, formată din 9 membri, este unul obiectiv, bazat pe cifre.

“Este o fotografie, în sensul că nu îmi dau eu cu părerea că, din punctul meu de vedere, a fost defectuoasă, ci atâtea apariţii TV, atâtea conferinţe de presă, atâtea deplasări în teritoriu. Raportul este bazat pe cifre, este foarte, foarte obiectiv, nu este nimic subiectiv în acest raport”, afirmă Pană.

Vicepreşedintele PSD a mai spus că fiecare membru al comisiei s-a ocupat de alt domeniu, dar a refuzat să spună ale căror miniştri le-a analizat personal activitatea, menţionând doar că nu s-a ocupat de Ape şi Păduri, portofoliu pe care l-a deţinut până la începutul acestui an şi care este ocupat în prezent de Ioan Deneş, colegul din organizaţia PSD Bistriţa-Năsăud. 

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă