22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialEdilii se mai gandesc daca introduc "buvinieta" peste doi-trei ani

Edilii se mai gandesc daca introduc “buvinieta” peste doi-trei ani

Soferii bucuresteni pot sta fara grija deocamdata, pentru ca cel putin in urmatorii doi-trei ani nu vor trebui sa plateasca o taxa pentru a circula prin centrul orasului. “Buvinieta”, taxa care i-a speriat in ultimele zile pe proprietarii de masini, nu este decat una dintre ideile conducerii municipalitatii de a rezolva problema traficului aglomerat din Capitala.
Primarul Adriean Videanu a clarificat ieri “psihoza cu buvinieta” care a fost lansata in urma cu cateva zile, pe timpul cat acesta se afla la Paris. Fondul problemei, in opinia lui Videanu, este sa se gaseasca o solutie de descongestionare a traficului in zona inelului central al Capitalei. Printre solutiile gasite de municipalitate se numara scoaterea depourilor de tramvaie din zona centrala si amplasarea lor catre periferie, construirea de noi locuri de parcare, sistemul de management al traficului si cel de ticketing – posibilitatea de a se circula cu aceeasi cartela cu metroul si mijloacele RATB. Una dintre numeroasele propuneri de imbunatatire a situatiei traficului este “buvinieta”, care va fi probabil introdusa la un moment dat, dupa cum a precizat primarul general. Aceasta taxa nu este o prioritate pentru municipalitate in prezent, care se concentreaza pe realizarea marilor proiecte prezentate inca de pe vremea fostului primar Traian Basescu.
Un alt proiect prin care municipalitatea incearca sa rezolve aglomeratia de pe arterele principale de circulatie este largirea carosabilului prin micsorarea trotuarelor. Edilii vor construi noi parcari pentru cele 850.000 de masini care circula zilnic prin Capitala. Primele vor fi realizate in zonele Gara de Nord, Piata Revolutiei si Piata Victoriei, unde se va crea o noua configurare a spatiului. In Piata Revolutiei se vor planta peste 400 de arbori si se vor amenaja cateva mii de locuri de parcare subterane. In zonele aglomerate se vor crea mai multe sensuri unice, solutie agreata de specialisti pentru a se diminua blocajele in trafic.
Mai aproape de realizare este proiectul de ridicare a masinilor parcate ilegal pe strazi, masura care urmeaza sa fie aprobata in sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Soferii ar putea fi obligati sa nu mai parcheze neregulamentar, prin amenajarea unui sistem de doua borduri pe care nu le va mai putea urca nici o masina.
Dupa ce primaria va realiza principalele proiecte care tin de descongestionarea traficului si va crea suficiente locuri de parcare, edilii se vor gandi daca este oportuna introducerea “buvinietei”.

Cele mai citite

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...
Ultima oră
Pe aceeași temă