25.7 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăGDPREvaluarea listei de medicamente gratuite și compensate va dura până în toamnă

Evaluarea listei de medicamente gratuite și compensate va dura până în toamnă

Evaluarea listei de medicamente compensate şi gratuite va dura până în toamnă, demersul având la bază criterii comparative între produsele deja existente şi cele ce ar putea fi introduse ca molecule noi, a anunţat, joi, preşedintele ANMDM, dr. Marius Savu, citat de Mediafax.

"Începem evaluarea listei de compensate. Avem specialişti şi tot ceea ce ne trebuie. Evaluarea va dura trei-patru luni, probabil până în toamnă, astfel încât în acest an să avem noua listă de medicamente compensate", a spus preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Marius Savu, la o dezbatere privind lista de compensate.

Potrivit lui Savu, în România nu a existat niciodată o evaluare comparativă a listei.

"Noi nu am avut niciodată o evaluare comparativă. De aceea, va trebui să introducem acest criteriu, care ne poate da o viziune obiectivă, aşa cum se practică şi în celelalte ţări europene. De exemplu, dacă deja am un tratament foarte bun, dar în noua listă există un produs nou, foarte scump şi, poate, nu atât de eficient. Repet, comparaţia medicamentului pe care vrem să-l introducem pe listă se face cu cel mai bun tratament pe care îl avem acum în uz. Aceasta este alternativa pe care noi o vom avea în vedere. De aici vom pleca şi cu excluderile (de pe listă – n.r.)", a explicat Marius Savu.

În aceste condiţii, ANMDM va avea, săptămâna viitoare, ordinul ministrului Sănătăţii privind evaluarea listei, iar la sfârşitul lunii aprilie se va cunoaşte cu exactitate calendarul evaluării, a conchis dr. Savu.

Introducerea noii liste de medicamente compensate a fost amânată în mai multe rânduri, ultimul termen nerespectat fiind 1 aprilie 2014.

După 2008, în România, pacienţii nu au mai avut acces, în regim compensat, la tratamente noi.

Cele mai citite

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Șoigu și Gerasimov

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis marți mandate de arestare pentru fostul ministru al Apărării al Rusiei și șeful său de stat major militar,...

Bulgaria va depune plângere împotriva fugarei Ruja Ignatova, așa-numita Cryptoqueen

Bulgaria va depune plângere împotriva fugarei Ruja Ignatova, așa-numita Cryptoqueen, care a co-fondat o schemă de criptomonede despre care autoritățile de reglementare cred că...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...
Ultima oră
Pe aceeași temă