16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportDacian Cioloş şi Dragoş Tudorache: Declaraţia Anei Birchall, neelegantă. Ascunde prin declaraţii...

Dacian Cioloş şi Dragoş Tudorache: Declaraţia Anei Birchall, neelegantă. Ascunde prin declaraţii publice neadevărate (…) propriile întârzieri şi inacţiuni

Fostul premier Dacian Cioloş şi fostul şef al Cancelariei prim-ministrului Dragoș Tudorache au declarat, vineri, că ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, ascunde "prin declaraţii publice neadevărate (…) propriile întârzieri şi inacţiuni" în pregătirea preşedinţiei României la Consiliul UE.

”Afirmaţiile doamnei ministru Birchall arată încă odată cum actualul Guvern îşi scuză întârzierile în adoptarea unor măsuri prin apel la o presupusă «grea moştenire« pe care ar fi preluat-o de la fostul Guvern (…). Doamna ministru Ana Birchall încearcă, prin declaraţii publice neadevărate, să inducă o percepţie falsă asupra activităţii Guvernului din 2016, ascunzând astfel propriile întârzieri şi inacţiuni", au declarat Dacian Cioloş şi Dragoş Tudorache, într-o declaraţie comună.

Cei doi au afirmat că declaraţia Anei Birchall, care a spus că fostul Guvern a întârziat pregătirea preşedinţiei României la Consiliul UE, iar actualul Executiv se află în situaţia de a se mobiliza pentru a recupera timpul pierdut, este “un gest neelegant”.

"Această declaraţie este un gest neelegant, având în vedere că doamna Ana Birchall a participat şi a fost informată, pe parcursul anului 2016, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei de Afaceri Europene din Camera Deputaţilor, de calendarul şi măsurile luate de fostul executiv pentru pregătirea preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE", au susţinut Dacian Cioloş şi Dragoş Tudorache.

Tehnocraţii au afirmat că Guvernul Grindeanu a înfiinţat un Consiliu Interministerial pentru Pregătirea şi Exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul UE, "recomandare a Guvernului Cioloş dintr-un document înmânat actualei echipe de la Palatul Victoria".

Recomandarea se regăseşte în documentaţia elaborată de Unitatea de pregătire a preşedinţiei Consiliului UE (UPPCUE), parte a Cancelariei prim-ministrului Cioloş.

"Această unitate a fost mutată de actualul Guvern odată cu desfiinţarea Cancelariei Prim-Ministrului, la începutul acestui an, transferând această responsabilitate noului ministru delegat pentru Afaceri Europene din MAE. De la mutarea UPPCUE şi decizia de înfiinţare a unui nou organism Interministerial au trecut câteva luni, întârziere care nu poate fi imputată fostului guvern, care a aprobat, prin Memorandum, pe 30 decembrie 2016, un Plan de acţiune pentru pregătirea Preşedinţiei Consiliului UE pe care România o va exercita în primul semestru 2019", au spus tehnocraţii.

Cele mai citite

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă