13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO Tsunamiul din Japonia a cauzat desprinderea unui aisberg uriaş din Antarctica

VIDEO Tsunamiul din Japonia a cauzat desprinderea unui aisberg uriaş din Antarctica

Tsunamiul din luna martie din Japonia a provocat desprinderea unor aisberguri imense, la mii de kilometri distanţă, în Antarctica, relatează popsci.com.

Sateliţii NASA şi ESA (European Space Agency) au surprins momentul în care aisbergurile s-au desprins de gheţar, iar imaginile demonstrează legătura dintre fenomenele naturale şi mişcarea gheţarilor.

Specialiştii NASA au urmărit valurile produse de tsunamiul din Japonia prin Pacific şi Oceanul de Sud, până când au lovit Antarctica, la 8.000 de mile depărtare. În urma impactului, mai multe aisberguri mari, care în total măsoară 129 de kilometri pătraţi, s-au desprins din gheţarul Sulzberger. Potrivit datelor istorice, aceste bucăţi de gheaţă nu s-au mai mişcat 46 de ani înainte de sosirea tsunami-ului.

Specialiştii sunt de părere că aisbergurile s-au rupt atât de uşor şi din cauza creşterii temperaturilor globale. Apa din jurul gheţarului Sulzberger nu conţinea gheaţă în momentul producerii tsunamiului. Unele teorii susţin că gheaţa marină poate preveni ruperea aisbergurilor. Cercetătorii au observat că în 2004, atunci când tsunamiul Sumatra a lovit Antarctica, zonele vulnerabile au fost înconjurate de un tampon de gheaţă marină care a protejat calota glaciară.

Oamenii de ştiinţă suspectau deja că formarea aisbergurile este influenţată de activitatea seismică. Au mai existat cazuri în care aisbergurile s-au desprins din calota glaciară în urma cutremurelor, inclusiv după sesimul cu magnitudinea 6.3 care a lovit Christchurch, Noua Zeelandă, pe 22 februarie. De obicei însă, crearea gheţarilor este un eveniment brusc şi imprevizibil declanşat de o acumulare de presiune în ultimele decenii sau secole.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă