Românii din Salzburg și-au construit o biserică din lemn în stil maramureșan | REPORTAJ

de George Grigoriu , 03 iunie 2017 - stire actualizata la ora 13:41, 02 iunie 2017

De 10 ani, comunitatea de români ortodocși din Salzburg are propria biserică de lemn, construită în stil maramureșean. Preotul paroh Dumitru Viezuianu ne-a împărtășit povestea acesteia.

În anul 1976, în orașul Salzburg din Austria se înființa prima parohie ortodoxă română. Acest lucru se întâmpla ca răspuns la solicitările românilor care s-au așezat aici și care simțeau nevoia să-și păstreze tradițiile strămoșești. Primul preot al comunității a fost părintele Ioan Sabadus, iar apoi, în 1985 Patriarhul Justin Moisescu l-a numit pe dr. Dumitru Viezuianu. Inițial, slujbele s-au oficiat în biserica veche catolică Schloßkirche Mirabell până în anul 1993. Apoi, cu aprobarea Arhiepiscopului Salzburgului, slujbele s-au ținut în biserica Sf. Treime – Dreifaltigkeitskirche. În anul 2007 a fost construită o biserică proprie, cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil“, dar și „Sfinții Mucenici Epictet și Astion“. Biserica este considerată de localnici mândria orașului Salzburg.

RL: Părinte, bine v-am găsit. Cum a început această poveste?

Pr. Dumitru Viezuianu: În primul rând, dați-mi voie să vă spun și eu bine ați venit la Salzburg, în orașul lui Mozart. De altfel, biserica noastră se află la doar doi pași de un alt loc ce amintește de prezența lui Mozart. Parohia se află sub jurisdicția canonică a Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală și de Nord și funcționează în cadrul Vicariatului Ortodox Român din Viena.

Trebuie să vă spun că am zidit mai întâi Biserica de suflete și apoi am zidit biserica de lemn, care este atât de mult apreciată de români, de localnici, dar și de turiștii din întreaga lume. Aceștia o iubesc tot așa de mult ca și noi. Suntem o minoritate, dar o minoritate foarte puternică din punct de vedere spiritual. Suntem un model pentru ei. Avem relații foarte sincere, relațiile sincere sunt de durată, și astfel austriecii au descoperit sinceritatea noastră, au apreciat-o, iar când ne-au văzut că nu aveam biserică și că eram la un moment de răscruce, au sărit toți și ne-au ajutat, din toate punctele de vedere.

Care este cronologia venirii dumneavoastră aici?

Am început într-o biserică, în Primăria orașului, care aparținea catolicilor, cu binecuvântarea episcopului ca-tolic, care era de origine din România. Comunitatea a crescut și a trebuit să părăsim biserica aceea pentru că am „inundat“ oarecum biserica veche. Ne-am mutat în altă biserică, având binecuvântarea arhiepiscopului romano-catolic de aici, „Biserica Sfânta Treime“, o biserică foarte frumoasă, ce aparținea Seminarului teologic. Ca și în primul caz, pentru că ne-am înmulțit foarte mult, i-am „inundat“ și pe ei, așa că a trebuit să ne găsim alt loc. Am căutat în tot orașul. Am găsit biserici, dar nu găseam și sala corespunzătoare, unde să avem întâlnirile noastre după slujbă, cu agape și programe spirituale. Negăsind această sală, a trebuit să găsim o altă soluție.

În convorbirea cu un stareț al unei mănăstiri benedictine de aici, din Salzburg, un prieten foarte bun al comunității noastre, părintele Edmund Wagenhofer, pe care îl numesc „cel bun și milostiv“, a venit, ne-a văzut și a vrut să ne dea o biserică în Orașul Vechi, însă când a văzut câți suntem a zis: „Nu pot să fac acest lucru deoarece sunteți prea mulți“. Și atunci, s-a născut ideea de a construi o biserică de lemn. Dânsul ne-a susținut și așa a început totul. După ce am primit terenul acesta, din partea mănăstirii, am început să construim.

Am construit foarte repede. Piatra de temelie a fost pusă în luna iulie. În august a venit permisiunea de construcție, a fost o aprobare-record, deoarece durează mai mult la celelalte construcții.

Piatra de temelie a fost așezată la slujba oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mi-tropolit Serafim la 1 iulie 2007. Biserica proiectată de arhitectul român Eugen Dumitru, stabilit în Salzburg, este unicat.

Este construită din lemn în stilul maramureșean, la care s-au adăugat elemente arhitectonice specifice bisericilor din Bucovina și din nordul Olteniei. Meșterul austriac dulgher Ferdinand Lienbacher din Salzburg a executat lucrarea cu profesionalism. Este încununarea experinței sale de o viață și biserica a devenit loc de pelerinaj, fiind vizitată și apreciată de pelerini din multe țări europene.

Biserica are următoarele dimensiuni: 23 m lungime, 8,5 m lățime, iar turnul cu o înălțime de 22 m este cea mai înaltă construcție de lemn din Landul Salzburg. Iconostasul și stranele proiectate de arhitectul Eugen Dumitru au fost sculptate în lemn de stejar de meșterul Peiu Pantelimon din Târgu Neamț.

Lângă biserică am construit un Centru Pastoral Ecumenic și Cultural, cu o sală corespunzătoare destinată activităților parohiale, biblioteca parohială, dar și organizării de expoziții, conferințe cu tematică spirituală, culturală, ecumenică, lecții de religie, lecții de limba română, prezentare și executare de obiecte de artă populară și iconografie.

La intrare s-a construit o poartă maramureșeană, sculp-tată de meșterul Vasile din Bârsana și donată de familia ing. Felicia și Dragoș Vasiloiu. Între biserică și centrul parohial a fost așezată o cruce de lemn de stejar sculptată tot de meșterul maramureșean și donată de familia ing. Cristina și Mihai Conțiu.

Am remarcat în biserică prezența sfinților români, precum sfinții Brâncoveni, sfinții Epictet și Astion, dar și a celor autohtoni. Cum i-ați ales?

Avem mai mulți sfinți de la noi, însă nu am ales noi sfinții, ci sfinții au ales locul… Avem și sfinți români, și locali, spre marea bucurie a localnicilor, pentru că sfinții ocrotitori ai orașului se numesc Rupert și Virgil. Și am să vă spun un secret. Noi le-am realizat primele icoane. Pur și simplu nu existau icoane ale sfinților Rupert și Virgil. Existau doar niște tablouri. Icoanele realizate de noi sunt atât de frumoase încât arhiepiscopul cel nou al Salzburgului, când și-a preluat oficial misiunea, a folosit la slujba de instalare icoanele noastre pe toate invitațiile, precum și în catedrala orașului Salzburg.

Cât de mult a contat acest detaliu în relația cu austriecii?

Aceste detalii au cântărit și cântăresc enorm în relațiile dintre noi și austrieci, dar și din punct de vedere teologic. Icoanele noastre sunt făcute după fotografii foarte, foarte vechi. Veți vedea că veșmintele acestor sfinți sunt veșminte arhierești de astăzi, o frumoasă continuitate între veșmintele de atunci și cele de acum. Sfinții Rupert și Virgil au trăit în secolele VI-VII. Sf. Rupert a venit aici într-o perioadă în care creștinismul în aceste zone exista mai mult în catacombe. Popoarele migratoare au cauzat mari pagube creștinismului și Sfântul Rupert a venit și a reînviorat creștinismul. În icoană, el poartă în mână un vas de sare, pentru că a făcut comerț cu sare și așa a refăcut și orașul. Până astăzi se vede munca lui misionară și pastorală, în clădiri, dar și în sufletele localnicilor, care sunt foarte credincioși.

Povesteați mai devreme despre ajutorul primit de la austrieci în realizarea bisericii. În ce a constat mai exact acest ajutor?

Ne-au ajutat și moral, și material, pentru că ajutorul moral uneori este mai important decât cel material. Au acceptat construirea bisericii noastre cu mare evlavie și un mare respect. Ne-au ajutat nu numai localnicii, dar și presa locală – ziarele au publicat chiar pe prima pagină modelul bisericii și așa a crescut și în conștiința localnicilor bucuria de a avea o biserică nouă, de lemn.

Ajutorul lor a fost și material pentru că noi, românii, nu puteam face față singuri, suntem conștienți de acest lucru. Am muncit foarte mult. Românii au contribuit și ei, după putere, foarte mult, însă ajutorul cel mare a venit din partea autorităților bisericești și civile din Salzburg, de la Episcopia Romano-Catolică, de la Primăria orașului, care, văzând cum crește biserica, a aju-tat-o să crească.

Atunci când a avut loc sfințirea bisericii, pe data de 13 iunie 2009, având în vedere numărul ierarhilor, dar și al oficialităților locale, s-a spus că practic a fost sfințită o catedrală. Preafericitul Părinte Patriarhul Daniel a spus foarte frumos: „O sfințim mai mulți ierarhi, o sfințim ca pe o catedrală și sfințim nu numai biserica, ci și inimile credincioșilor, credincioși har-nici și misionari“.

Pe lângă calitatea de preot, sunteți și profesor de religie într-o școală din Salzburg. Cum este văzută ora de religie aici?

În Austria, ora de religie este aprobată oficial. Se poate ține oficial pentru confesiunile care sunt recunoscute de stat. Este un lucru extraordinar deoarece avem foarte mulți elevi în școli interesați de orele de religie ortodoxă. Este interesant și din alt punct de vedere, pentru că având o relație foarte bună cu școlile, mulți profesori și nu numai cei de religie, ci și la alte discipline, vin și vizitează biserica.

Au introdus în programa anuală cel puțin câteva vizite la biserica noastră. Este un fel de laborator. Să vedeți cum vin și încep lecția aici în biserică. Pun întrebări, sunt curioși. Dacă până acum am vorbit noi despre ortodoxie, acum vorbește biserica despre noi. Nu exagerez deloc atunci când spun că spiritualitatea noastră este deosebit de apreciată aici. Am fost întrebați cum am reușit să ne integrăm atât de bine în societatea salzburgheză. E simplu. Prin muncă și corectitudine, dar și prin faptul că am învățat limba germană.

Atunci când vine cineva la mine ca preot, îi spun: „Hai să ne rugăm împreună“ și o facem în limba germană. Fără limba germană nu poți deschide nicio ușă.

Câți copii aveți la orele de religie?

La ora actuală avem peste 150 de copii, din care circa 80 în școlile primare, la clasele I-IV, și restul sunt la liceu. Marea majoritate sunt copii ai românilor, ai sârbilor, ai grecilor, care și-au luat cetățenia ori sunt în curs să-și ia cetățenia, sau nu și-o iau niciodată, căci sunt cetățeni europeni. Statul austriac nu face deosebirea între ortodox român, grec sau sârb, predarea se face unitar în limba germană, iar ora de religie este opțională, dar de la începutul anului cine se înscrie la ora de religie nu se mai poate retrage.

V-ați simțit vreodată pe o treaptă inferioară față de un profesor de matematică, fizică sau chimie?

Niciodată. Au atâta respect, încât merg eu oarecum smerit că prea sunt respectuoși, au mare respect față de preotul care predă religia, sau față de profesorul care predă religia. Suntem colegi, chiar sunt foarte respectat, fără să exagerez. Este o purtare normală, dar să știți că acest respect provine și din cum ne prezentăm noi.   

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design