16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialPonta a modificat Legea Educației cu sfidarea Constituției

Ponta a modificat Legea Educației cu sfidarea Constituției

Posibilitatea ca persoane private să înființeze universități și trecerea celor care nu au luat bacalaureatul în sarcina facultăților sunt doar două dintre modificările esențiale aduse Legii educației naționale, prin OUG.

Fără nici o dezbatere și fără a oferi prea multe explicații publice pe marginea modificărilor aduse, Guvernul Ponta a schimbat într-atât Legea educației naționale din 2011 încât se poate vorbi, practic, de o nouă lege. Ordonanța de urgență, nr. 49/2014, a fost adoptată, la pachet cu multe altele, în ședința de guvern de joia trecută.

Universități înființate de persoane fizice

De acum înainte, o persoană fizică sau un grup de persoane fizice vor putea înființa o instituție de învă­țământ superior particular și confesional, având în continuare cali­tatea de ­fondatori. Or, fondatorul are o mulțime de drepturi, inclusiv în ceea ce privește desființarea sau dizolvarea universității și patrimoniului acumulat pe parcursul desfășurării activității. „În caz de desființare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare revine fondatorilor“, se arată în lege. Ce înseamnă, mai clar, acest lucru? Că persoanele fizice fondatoare își vor putea însuși patrimoniul dobândit din taxele studenților și pentru care nu au plătit impozite și TVA, deoarece universitățile private sunt instituții nonprofit. După care, evident, nimeni nu le interzice să o ia de la capăt, cu o nouă universitate particulară.

O prevedere similară a încercat PSD să introducă, în 2012, printr-un proiect de lege inițiat de Petru Filip și Cătălin Croitoru (foști membri ai PDL, actualmente ai PSD). Sesizați de președintele Traian Băsescu, judecătorii Curții Constituționale au decis, în iunie 2012, că modificarea este neconstituțională. Ulterior, în contextul discuțiilor pe tema revizuirii Constituției, social-democrații au încercat să rezolve direct „problema“, adică să modifice Legea fundamentală, astfel încât sub principiul autonomiei universitare să intre și „capacitatea, recunoscută prin lege, a instituțiilor de învățământ superior de a-și gestiona direct și nemijlocit patrimoniul“. Acum, dacă nici revizuirea Constituției nu se mai produce, Guvernul Ponta a forțat nota și a revenit cu aceeași prevedere catalogată drept neconstituțională acum doi ani. Premierul și oamenii săi au mizat, probabil, pe ideea că ordonanța va trece neobservată în vârtejul informațiilor despre congrese, prezidențiabili, procese și arestări care inundă canalele în această perioadă.

În plus, față de încercarea din 2012, materializată printr-un proiect de lege, ordonanța de urgență de acum nu poate fi atacată la CCR decât de Avocatul Poporului. Or, este puțin probabil ca Victor Ciorbea să uite cine l-a pus în fruntea instituției și să sesizeze Curtea Constituțională.

Fără bac, în facultate

Tot de o recidivă se poate vorbi și în ceea ce privește posibilitatea ca elevii care nu au luat bacalaureatul să se pregătească în facultăți. „Pentru absolvenții de liceu care nu au susținut/nu au promovat examenul de bacalau­reat național, statul poate asigura, din finanțarea de bază sau din alte surse de finanțare, organizarea de cursuri de pregătire pentru examenul de baca­laureat“, se arată în ordonanța adoptată de Guvernul Ponta pe 26 iunie. Tot actul normativ permite, „în cazuri temeinic justificate“, să fie organizată o sesiune de bacalaureat specială.

În 2011, la inițiativa Ecaterinei Andronescu, PSD a depus un proiect de lege prin care absolvenții de liceu fără bacalaureat să aibă acces la facultate. Potrivit guvernanților de atunci, de măsură ar fi beneficiat aproape 50.000 de absolvenți.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Gata cu vacanța de Paște. Românii se întorc acasă

Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri au fost observate pe principalele artere rutiere din orașul bulgăresc Ruse, situat la granița cu...

VIDEO. Maria Cârneci, fără perdea. Dezvăluiri emoționante despre relația cu Romulus Petrescu

Prezentă în emisiunea de la Kanal D "40 de întrebări" cu Denise Rifai, Maria Cârneci a vorbit despre relația cu Romulus Petrescu, despre viața...
Ultima oră
Pe aceeași temă