Principalii trei comandanţi de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucureşti – Ilfov au fost suspendaţi miercuri din funcţii, iar premierul Cioloş a cerut demiterea acestora şi înlăturarea lor din structurile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Ei sunt Mihai Guță, Orlando Şchiopu şi Marian Aldoiu.
Miercuri seară, cei trei ofiţeri au fost audiați la Direcția Națională Anticorupție.
Mihai-Mirel Guță conduce Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București – Ilfov din ianuarie 2015. Până în luna mai 2015 a fost inspector șef împuternicit.
Anterior, el a fost locţiitor şef direcţie la Centrul Operaţional Naţional al Ministerului de Interne.
Conform declaraţiei de avere depuse în anul 2014, Mihai-Mirel Guță deţine un apartament în Bucureşti de 68 de metri pătraţi împreună cu soţia, precum și două autoturisme – Toyota, achiziţionat în anul 2007 şi Chevrolet, cumpărat în anul 2012.
În document el a menționat trei credite bancare de 10.800 de dolari, 8.500 de euro şi 35.000 de lei. Din declaraţia de avere reiese că în acesta a încasat, în anul 2013, 64.678 de lei ca locţiitor şef I în cadrul IGSU.
Orlando Cătălin Şchiopu este prim-adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București – Ilfov începând cu 1 mai 2015. Anterior, el a fost detaşat timp de opt luni la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, fiind direct subordonat secretarului de stat – şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Din declaraţia de avere depusă în anul 2014, reiese că Orlando Cătălin Şchiopu are un apartament în Bucureşti, împreună cu soţia, cumpărat în anul 2011 prin programul Prima Casă și un autoturism Nissan din anul 2007. De asemenea, are două credite bancare de 41.800 de euro și de 40. 000 de lei. În calitate de ofiţer în MAI, el a încasat, în 2013, 59.638 de lei şi alţi 2.530 de lei din cedarea folosinţei bunurilor.
Marian Giani Aldoiu ocupă funcţia de adjunct inspector șef şi inspector șef al Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București – Ilfov. Aldoiu are o experienţă de 18 ani în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor iar din aprilie 2015 este adjunctul șefului ISU București-Ilfov. Până în 2014, el a fost, timp de zece ani, adjunctul șefului ISU Călărași și șeful Inspecţiei de Prevenire din ISU Călăraşi.
Conform declaraţiei de avere depuse în iunie 2014, Aldoiu are, la Călărași, trei terenuri intravilane în suprafață totală de 325 de metri pătraţi, o casă de 150 de metri pătraţi, un spaţiu comercial de peste 30 de metri pătraţi și un autoturism Opel din anul 2006. În 2013, el a încasat, conform declaraţiei de avere, 54.533 de lei pentru activitatea depusă în cadrul ISU Călăraşi.