15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialBlejnar: Am primit o citaţie de la DNA, mă voi prezenta la...

Blejnar: Am primit o citaţie de la DNA, mă voi prezenta la data şi ora care mi-au fost transmise

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar afirmă că a primit din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie o citaţie şi că se va prezenta la sediul DNA la data şi ora care i-au fost transmise.
El a precizat, potrivit Mediafax, că citaţia a fost înmânată soţiei sale, el nefiind la domiciliu la acel moment.

“Nu am nicio emoţie”, a adăugat Blejnar.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) susţin că, din indiciile obţinute, Codruţ Marta se baza pentru menţinerea în funcţie, până la mijlocul lunii aprilie, a lui Sorin Blejnar şi Viorel Comăniţă pe relaţiile deţinute de omul de afaceri Emilian Schwartzenberg la nivel guvernamental.

Procurorii anticorupţie arată – în referatul cu propunere a de arestare a lui Viorel Comăniţă şi Florin Secăreanu şi a altor 15 persoane – că Alexandru Codruţ Marta a promis că-l va convinge pe Sorin Blejnar să mai rămână o perioadă la conducerea ANAF în interesul omului de afaceri Radu Nemeş.

Potrivit procurorilor DNA, Nemeş i-a cerut lui Marta ca Blejnar să mai stea “măcar o lună, două, fiind şi cu alea vechi pe punctele de finalizare, sunt şi altele noi”, pentru că bănuia că “nu îi este chiar indiferent ce se întâmplă în jurul lui”.

Cele mai citite

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă