30.9 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialRaed Arafat răspunde ACUZAȚIILOR. De ce nu au fost transferați în străinătate...

Raed Arafat răspunde ACUZAȚIILOR. De ce nu au fost transferați în străinătate unii răniți din Colectiv

Secretarul de stat Raed Arafat, care a coordonat acțiunea de salvare a răniților din clubul Colectiv, le răspunde familiilor unora dintre victime.

Familiile l-au acuzat pe secretarul de stat că unii pacienți. care în final au decedat, ar fi trebuit tratați în unități medicale din străinătate.

"Din păcate unii pacienți nu erau transportabili nici pentru distanțe mici", explică medicul Raed Arafat. Un caz concret este al unui tânăr internat la Spitalul Sfântul Ioan din București.

"Tânărul respectiv a fost pe aparate complexe care nu ne permiteau sa-l transportam si sa intrerupem functionarea lor, el era pe un aparat ECMO, numit laic "plamani artificiali", unul din foarte putine astfel de aparate in Romania fiind adus special pentru el din alt spital. Totodata tânărul era și pe hemodiafiltrare, aparat de dializă, care suplinea funcția rinichilor", explică Raed Arafat.

Secretarul de stat a scris aceste precizări vineri, pe contul lui de Facebook. Tot aici, Raed Arafat a respins și acuzația conform cărora unii răniți au fost refuzați de ambulanțe, fiind obligați să ajungă de la clubul Colectiv la spital cu mașini personale.

"Când numărul victimelor este copleșitor nu poți să-i iei pe toți de odată și nici nu poți avea o ambulanță pentru fiecare imediat. De aici apare triajul, care la fața locului se bazează pe diferențierea celor care au pericol iminent de moarte de cei care nu sunt în pericol iminent de moarte. Dacă un echipaj de ambulanță sau SMURD refuză să ia un pacient la un moment nu înseamnă că l-a refuzat permanent și poate a fost alt pacient cu risc mai mare care trebuia transportat înainte", susține Arafat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dolarul atinge, față de yen, maximul ultimilor 38 de ani

Dolarul a atins un nou maxim al ultimilor 38 de ani în raport cu yenul, investitorii speculând că autoritățile din Japonia ar putea interveni...

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Șoigu și Gerasimov

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis marți mandate de arestare pentru fostul ministru al Apărării al Rusiei și șeful său de stat major militar,...

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...
Ultima oră
Pe aceeași temă