14.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSocialTragedie în Gorj. O fetiţă şi părinţii, găsiţi morţi în casă

Tragedie în Gorj. O fetiţă şi părinţii, găsiţi morţi în casă

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim, pompierii au fost solicitaţi să intervină la o garsonieră de pe strada 22 Decembrie din oraşul Rovinari, pentru salvarea a trei persoane, posibil intoxicate cu gaze.

„Primii sosiţi la faţa locului au fost pompierii din cadrul SVSU Rovinari care au constatat că în interiorul garsonierei se aflau trei persoane (un bărbat în vârstă de 39 de ani, o femeie în vârstă de 32 de ani şi o fetiţă în vârstă de 12 ani) care erau în stare de inconştienţă”, a spus Chisim.

Fetiţa în vârstă de 12 ani a fost preluată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj şi transportată la Spitalul din Rovinari, unde medicii au declarat decesul.

De asemenea, echipajele care au intervenit pentru salvarea membrilor familiei au constatat, la faţa locului, decesul bărbatului în vârstă de 39 de ani şi al femeii, în vârstă de 32 de ani.

Poliţia Gorj a deschis o anchetă în acest caz.

 “Poliţia Rovinari a fost sesizată prin apelul 112, marţi, cu privire la faptul că într-un apartament din localitate au fost găsite trei persoane fără semne vitale, familie. Din primele date se pare că ar fi o scurgere de gaze de la un boiler. În acest moment nu mai este niciun pericol în imobilul respectiv, echipele de intervenţie sunt la faţa locului, iar poliţiştii efectuează cercetarea locului faptei pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului”, a declarat, pentru Mediafax, Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Cele trei cadavre au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor exacte ale decesului.

Cele mai citite

Gov-Smart:Prima platformă din lume care oferă administrație publică ca serviciu, digitalizează instituțiile publice din România

Gov-Smart anunță lansarea unei soluții inovatoare care promite să transforme administrația publică din România prin digitalizare completă și automatizare avansată. Prin implementarea modulelor interconectate specifice...

Adunarea Națională a Franței va dezbate un proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate

Adunarea Naţională a Franţei a lansat luni dezbaterea asupra unui proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate pentru bolnavii în fază terminală, relatează...

Transumanismul și inteligența artificială

Caracterizat sintetic, umanismul este concepția care-și asumă centralitatea omului în univers și îndeamnă la acțiuni de sprijinire a oamenilor, de eliberare și emancipare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă