14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSocialSibiu, vizită a ministrului Agriculturii la atelierele de prelucrare a lânii

Sibiu, vizită a ministrului Agriculturii la atelierele de prelucrare a lânii

“Ministrul Daea a fost aseară (miercuri-n.r.) într-o vizită surprinzătoare. Este important că acest atelier poate să devină o formă de prelucrare a lânii, care să valorifice cu adevărat lâna de pe piaţă. Daracul de la Sadu, când lucra la capacitate maximă, când lucra sub jurisdicţia Cooperativei Meşteşugăreşti Sibiu, înainte de 1990, prelucra până la o mie de kilograme. Noi, aseară, am pecetluit care sunt condiţiile ca ei să se autorizeze, ca să funcţioneze, după care la nivel de minister e croianat planul strategic vizavi de circuitul lânii şi cu siguranţă sperăm să-i dăm drumul. Pe mine, m-a surprins plăcut vizita, pentru că ştiţi cum e, promisiunile sunt promisiuni, după care se uită, dar când vezi că omul vine seara la ora 8,00 ca să vadă, că mai trebuie să definitivăm etapele, asta chiar te motivează. Deci, aici, chiar vrea să facă ceva. E important pentru noi, pentru că crescătorii de oi din Sibiu au un potenţial şi o cantitate de lână mare pe piaţă, care poate să fie valorificată”, a explicat primarul Valentin Ivan, citat de Agerpres.

Ministrul Daea a mai vizitat daracul de la Sadu şi în noiembrie 2017.

Crescătorii din judeţul Sibiu, după ce îşi tundeau oile, duceau lâna la spălătoria din Tilişca şi apoi la daracul din Sadu, unde se obţinea firul de lână.

Daracul este o maşină de pieptănat şi curăţa lâna, cânepa sau inul.

Cele mai citite

Cum alegi un Volvo XC 60 de vânzare, în leasing, de la o agenție cu experiență

Experiența de cumpărare a unei noi mașini poate fi foarte interesantă, deoarece oferte sunt pretutindeni. Piața de profil este suprasaturată de oferte și...

Cum alegi un Volvo XC 60 de vânzare, în leasing, de la o agenție cu experiență

Experiența de cumpărare a unei noi mașini poate fi foarte interesantă, deoarece oferte sunt pretutindeni. Piața de profil este suprasaturată de oferte și...

Reporterul Pro Tv Marius Buga condamnat pentru sex cu doi minori instituționalizați

Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi...
Ultima oră
Pe aceeași temă