16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialBrăila: Două persoane decedate după ce au căzut într-o staţie de epurare

Brăila: Două persoane decedate după ce au căzut într-o staţie de epurare

UPDATE

Doi dintre muncitorii care au căzut, miercuri, într-un bazin al staţiei de epurare de la Însurăţei, judeţul Brăila, au fost declaraţi decedaţi. un altul fiind dus la spital. În total, au fost implicaţi patru muncitori, au stabilit anchetatorii, dar unul a reuşit să se salveze singur şi nu a păţit nimic. În timpul intervenţiei şi un pompier a căzut, dar era echipat corespunzător şi nu a suferit răni. Ca măsură de siguranţă, însă, şi el este transportat la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, colonel Ştefan Stoian, numărul total al muncitorilor căzuţi într-un bazin al staţiei de epurare de la Însurăţeni a fost de patru. 

Unul dintre ei a ieşit singur, înainte de sosirea pompierilor, echipele de interveniţei scotându-i pe ceilalţi trei muncitori.

Unul dintre ei a fost stabilizat la faţa locului şi este transportat la spital, ceilalalţi doi au fost declaraţi decedaţi, după ce manevrele de resusicitare efectuate de medicii de la SAJ nu au dat rezultate. În timpul intervenţiei şi un pompier a căzut, dar era echipat corespunzător şi nu a suferit răni. Ca măsură de siguranţă, însă, şi el este transportat la spital. 

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratuilui pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, colonel Ştefan Stoian, miercuri, se intervine cu o  autospecială de stingere apă şi spumă şi o ambulanţă din  cadrul serviciului Judeţean de Ambulanţă Brăila pentru scoaterea a trei persoane care auu căzut într-o staţie de epurare. 

Cele trei persoane au fost scoase de echipajele de intervenţie şi se fac manevre de resuscitare. 

Deocamdată, nu se cunosc circumstanţele în care s-a produs incidentul.

Se pare că cele trei persoane ar fi muncitori care lucrau în zona staţiei de epurare, însă informaţiile nu sunt confirmate de autorităţi până la această oră.

Cele mai citite

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă