16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSocialAstăzi se anunță rezultatele probelor scrise ale simulării la Evaluare Națională

Astăzi se anunță rezultatele probelor scrise ale simulării la Evaluare Națională

Ministerul Educaţiei Naţionale a organizat în perioada 5 – 7 martie simularea la Evaluare Naţională. Pe 5 martie a avut loc proba de Limba şi literatura română, pe 6 martie – proba la Matematică, iar pe 7 martie – cea de Limba şi literatura maternă.

Subiectele au fost elaborate de specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro şi au fost proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată.

Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. În situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depusă de cei interesaţi, a precizat MEN.

Potrivit ministerului, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi în consiliul profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Cele mai citite

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...

România, țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a patra lună consecutiv

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând,...

Miniștrii de externe sprijină Ucraina, definesc prioritățile Consiliului Europei și adoptă un tratat privind inteligența artificială

În contextul în care Consiliul Europei împlinește 75 de ani, miniștrii afacerilor externe din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei s-au reunit...
Ultima oră
Pe aceeași temă