23.9 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăPoliticăToader, despre recomandarea Comisiei de la Veneţia: E raport intermediar

Toader, despre recomandarea Comisiei de la Veneţia: E raport intermediar

„În primul rând e vorba de un raport intermediar ceea ce înseamnă că chiar dânşii până în toamna, în sesiunea din octombrie probabil, îl vor definitiva, probabil chiar şi completa. În al doilea rând, de fiecare dată vă spuneam să ne cunoaştem, să ne respectam competenţele. Ceea ce înseamnă ca cele cele trei legi ale justiţie, ştiţi prea bine, au constituit iniţiativă parlamentară, ceea ce înseamnă că răspunsul cel mai adecvat şi cel mai motivat îl primiţi fie de la iniţiatorii celor trei proiecte de lege fie de la membrii Comisiei care l-au adoptat şi supus ulterior dezbaterii parlamentare”, a declarat ministrul Tudorel Toader.

Mnistrul a mai subliniat că ştie „puterea recomandărilor” Comisiei de la Veneţia şi că instituţia pe care o conduce va contribui la exprimarea unui punct de vedere oficial, dacă va fi solicitată.

„Cunosc puterea recomandărilor Comisiei de la Veneţia exprimat într-un aviz fie el şi intermediar. Tot în spaţiul public s-a afirmat că România va formula un punct de vedere oficial pe care-l va transmite Comisiei de la Veneţia În măsura în care Ministerul Justiţiei va fi solicitat în formularea şi definitivarea acelui punct de vedere al României, vom contribui. Până la acel moment, dacă unii politicieni au exprimat un punct de vedere, eu, ca ministru al Justiţiei, nu trebuie să fiu cel care comentează”, a spus ministrul Justiţiei.

Precizările vin după ce Comisia de la Veneţia a recomandat, vineri, autorităţilor din România să reexamineze, în proiectele de lege din domeniul justiţiei, modul de numire şi revocare a magistraţilor, în sensul asigurării unor proceduri neutre, prin menţinerea rolului preşedintelui ţării şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Cele mai citite

Florin Răducioiu, amintiri despre Cupa Mondială din 1994

Florin Răducioiu a discutat despre echipa națională a României și despre perioada Campionatului Mondial din 1994. Fostul atacant al echipei AC Milan a participat...

Conferința internațională din Elveția privind pacea în Ucraina s-a deschis

Conferinţa internaţională privind pacea în Ucraina, organizată la cererea Kievului, s-a deschis astăzi la Burgenstock, în Elveţia.Şefi de stat şi de guvern şi alţi...

SUA se pregătesc pentru un val de căldură sufocant

Vaste regiuni din centrul şi estul Statelor Unite se pregătesc pentru un val de căldură sufocant săptămâna viitoare, cu temperaturi ce ar urma să...
Ultima oră
Pe aceeași temă