21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăTăriceanu: Darius Vâlcov e un om foarte competent

Tăriceanu: Darius Vâlcov e un om foarte competent

Îl cunosc pe Darius Vâlcov şi am lucrat peste un an de zile cu el direct, nemijlocit pe programul e guvernare, în perioada în care a fost ministru de Finanţe. Când l-am cunoscut ca ministru de Finanţe, a fost o impresie foarte bună pe care ne-a făcut-o. Am schimbat pe urmă păreri cu ceilalţi care aveau experienţă ministerială şi ne-a făcut o părere foarte bună. E un om foarte competent şi sper să îşi poată aduce contribuţia în Cabinetul doamnei Dăncilă în elaborarea, rafinarea şi transpunerea programului de guvernare”, a afirmat Tăriceanu.

Întrebat ce crede despre faptul că Vâlcov, în ciuda problemelor penale, a primit din nou o funcţie în Guvern, liderul ALDE a spus că  “70% dintre oamenii politici au dosare şi probleme de imagine”.

“Dacă stăm să ne uităm bine, 70% dintre oamenii politici au dosare şi probleme de imagine. Dosarele se fac pe bandă rulată. S-au făcut dosare lui Sevil Shhaideh, Rovana Plumb, Paul Stănescu, s-au redeschis dosare, e o luptă deschisă, care se încadrează în epurarea clasei politice din România şi a elitelor în general”, mai susţine şeful Senatului.

Darius Vâlcov, trimis în judecată în două dosare de corupţie, a fost numit consilier de stat în aparatul propriu al prim-ministrului.

Decizia privind numirea lui Darius-Bogdan Vâlcov în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului a fost semnată de noul premier Viorica Dăncilă şi publicată marţi în Monitorul Oficial.

Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei timp de două mandate, a fost membru al PDL, apoi a trecut la PSD, fiind numit de partid ministru al Finanţelor. Vâlcov a lucrat la elaborarea actualului program de guvernare al PSD, dar şi la raportul de evaluare a miniştrilor Cabinetului Grindeanu.

Cele mai citite

Ciucă știe calitățile pe care le așteaptă românii de la viitorul președinte

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, apare într-un clip video în care anunță ce calități ar trebui să aibă un candidat la funcția...

Românii sunt cel mai mult interesați de mașini marca Audi, BMW și Volkswagen 

Deși piața de mașini second hand a cunoscut turbulențe în ultimii ani, aceasta continuă să crească. Inflația și creșterea ratelor dobânzilor au atras cumpărătorii...

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă