21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăTechUSR a depus plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva Gabrielei Firea

USR a depus plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva Gabrielei Firea

Partidul Uniunea Salvați România a depus miercuri o plângere penală la adresa primarului general Gabriela Firea, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, informează un comunicat al USR.

Plâgerea reclamă faptul că, timp de mai multe luni, primărița Firea "a refuzat sistematic să pună pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului General al Municipiului București proiectele ce veneau din partea consilierilor USR".

Conform Legii 215 / 2001 a administrației publice locale, primarul are și atribuții în privința întocmirii ordinii de zi a ședințelor CGMB.

"Consilierii USR au solicitat în mod repetat introducerea acestor proiecte pe ordinea de zi a ședintelor, i-au cerut primarului Firea și în scris să motiveze acest refuz, însă fără rezultat. Mai mult decât atât, chiar și departamentele primăriei, aflate în subordinea Gabrielei Firea, au întârziat mai mult decât cele 30 de zile prevăzute de lege să emită avizele necesare proiectelor propuse de USR. Aceste proiecte urmăresc eficientizarea activității spitalelor bucureștene, o îmbunătățire a serviciului public de deszăpezire, o rezolvare a situației câinilor fără pedigree din oraș sau înființarea unei comisii de imagine urbană în primărie. Unul singur dintre ele a fost introdus pe ordinea de zi după mai bine de trei luni de la depunere, și a fost respins de votul majorității PSD și ALDE", precizează comunicatul USR.

Proiectele elaborate de consilierii USR se referă la unitățile medicale din subordinea Primăriei Capitalei, la sterilizarea animalelor fără stăpân și la salubritate.

Știre în curs de actualizare

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Manchester United, „pulverizată” în Premier League! Crystal Palace le-a umplut poarta „diavolilor”

Manchester United a fost învinsă fără drept de apel de Crystal Palace, în deplasare, cu scorul de 4-0, în ultimul meci al etapei a...

Tarifele la gaze și energie tot nu au scăzut. Dimpotrivă, se impun tot felul de taxe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, promitea o scăderea considerabilă a facturilor la gaze și energie electrică de la 1 aprilie, lucru care de altfel nu...

Cutremur în România, cu magnitudinea 4,1 

Un cutremur de intensitate medie, având magnitudinea de 4,1 pe scara Richter, a avut loc marți după-amiază, la ora 18:32, în județul Buzău, conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă