Părerile în rândul politicienilor români vizavi de condamnarea lui Adrian Năstase variază de la “o lecţie pentru clasa politică” la o răzbunare politică.
Citeşte şi: Adrian Năstase: ”Pedeapsa este îngrozitoare, o răzbunare murdară”
Europarlamentarul PDL Monica Macovei consideră că sentinţa dată de ICCJ în cazul lui Adrian Năstase este un succes al justiţiei şi o lecţie pentru politicieni.
Citeşte şi: Macovei: Condamnarea lui Năstase, o lecţie pentru politicieni
Liberala Alina Gorghiu susţine că întreaga clasă politică ar trebui “să înveţe ceva din condamnarea fostului premier”.
“O întreagă clasă politică trebuie să înveţe ceva din condamnarea de azi a fostului premier, iar plaga lăsată de acest proces şi de această condamnare pentru orice politician din România va fi una de lungă durată şi greu de tot vindecabilă. Mă gândesc că nu e cea mai fericită formulă să mergem pe ideea procesului politic, chiar nu o încurajez. Şi nici nu merg pe varianta vehiculată masiv că se va promova legea amnistiei şi graţierii, pentru că aşa ceva nu va trece, indiferent cine şi când şi-o doreşte”, a scris deputatul, pe blogul personal.
Totuşi, purtătoarea de cuvânt a PNL, Cristina Pocora, apreciază că această condamnare nu influenţează în nici un fel Uniunea Social-Liberală.
Citeşte şi: Pocora: Condamnarea lui Năstase nu va afecta USL
Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a scris, pe pagina sa de Facebook, că “una din promisiunile USL pare să se îndeplinească: dreptate până la capăt”.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, apreciază că Adrian Năstase plăteşte pentru că i s-a opus lui Traian Băsescu.
Citeşte şi: Ivan: Năstase a plătit prea mult că i-a fost oponent lui Băsescu