32.6 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSportBugetul CNSC, aviz favorabil în Comisiile reunite de buget-finanțe

Bugetul CNSC, aviz favorabil în Comisiile reunite de buget-finanțe

Comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament au avizat favorabil, duminică, bugetul Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), informează Agerpres.

"Scopul nostru principal pentru acest an îl constituie organizarea, conform legii, a două întâlniri cu reprezentanții instanțelor, astfel încât la nivelul României să existe o practică unitară în cadrul procedurilor de achiziție. Este un angajament complex pe care trebuie să îl ținem foarte bine sub control și să îl derulăm în fiecare an cu rezultatele așteptate", a declarat președintele instituției, Silviu Cristian Popa.
 
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor are alocată de la bugetul de stat o sumă de peste 10,9 milioane lei, în scădere cu 0,84% comparativ cu anul precedent.
 
Suma dedicată cheltuielilor de personal depășește 9,47 milioane de lei, fiind mai mare cu 3,93%, din care pe salarii merg 7,68 milioane lei, cu 2,56% mai mult.
 
Pentru bunuri și servicii a fost alocată o sumă similară anului 2016, respectiv 1,43 milioane lei. De asemenea, pentru investiții au fost destinați 70.000 lei, cu 86,5% mai puțin decât în 2016.
 
CNSC este un organism independent cu activitate administrativ — jurisdicțională, a cărui organizare și funcționare este reglementată de Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii.
 
Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate.
 
Instituția are în componența sa 11 complete de soluționare a contestațiilor, fiecare dintre acestea fiind formate din trei membri, dintre care unul (licențiat în drept) are calitatea de președinte.
Cele mai citite

Cod galben de furtuni în 19 județe până mâine; căldură în Capitală

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până vineri dimineaţa în aproape jumătate din ţarăConform prognozei...

USR: Doi membri în cursa pentru desemnarea candidatului la prezidențiale

Două persoane s-au înscris în cursa internă pentru desemnarea candidatului USR la alegerile prezidenţiale. Au fost anunţate primele două nume în cursa internă pentru desemnarea...

FRF încearcă să dubleze numărul biletelor la meciul România – Olanda

Federația Română de Fotbal a anunțat procedura de achiziționare a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale EURO 2024, în care România va...
Ultima oră
Pe aceeași temă