23.9 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăPoliticăDaniel Gheorghe, PNL: "Să creștem redevențele, să nu dăm pe nimic ce...

Daniel Gheorghe, PNL: “Să creștem redevențele, să nu dăm pe nimic ce este al nostru”

Deputatul PNL, Daniel Gheorghe a avut o alocuțiune în Parlament prin care a prezentat situația reală a exploatărilor de gaze naturale, în valoare de 2,5 miliarde de euro, de pe urma cărora bugetul de stat nu a beneficiat decât de 200 de milioane de euro.

“Am văzut că pentru legea offshore și exploatarea resurselor României se fac foarte mari presiuni din afara țării, chiar ministrul de externe al Austriei a vizitat țara noastră în acest scop. Sunt trei companii străine în acest domeniu, sunt interese și din alte părți”, a spus deputatul. 

“Cred că ar trebi să ne regândim foarte bine felul în care vom concepe strategia de exploatare a petrolului și gazelor, prin a începe să impunem redevențe la nivel de țară civilizată, nu de lumea a patra, cum se întâmplă acum. De asemenea, trebuie reintrodus un principiu de pe vremea Brătienilor, unul constituțional, legitim, legal, încălcat foarte mult de către guvernnați: resursele țării trebuie exploatate de către stat în folosul românilor”, a subliniat deputatul Daniel Gheorghe.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 843: Putin declară câți militari ruși luptă în Ucraina

Preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a anunţat că aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina. 'Avem aproape 700.000 bărbaţi în...

Formația de handbal masculin CS Dinamo și-a anunțat noul antrenor

Spaniolul David Davis a fost numit în funcţia de antrenor al echipei masculine de handbal CS Dinamo Bucureşti, a anunţat campioana României pa pagina...

Acord de principiu al statelor UE, pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat "acordul de principiu" cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica...
Ultima oră
Pe aceeași temă