17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăPoliticăDăncilă: România îşi respectă angajamentul faţă de NATO

Dăncilă: România îşi respectă angajamentul faţă de NATO

Investiţiile avute în vedere privesc achiziţii de tehnică militară, dar şi relansarea industriei de apărare româneşti. Premierul a mai spus că România doreşte să demonstreze în continuare că este un aliat stabil în regiunea Mării Negre.

Viorica Dăncilă a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia marcării Zilei NATO în România. Premierul a spus că, de la intrarea ţării noastre în NATO, Armata României s-a transformat într-o armată cu adevărat profesionistă, contribuind la operaţii şi misiuni ale Alianţei Nord-Atlantice.

“Marcăm astăzi Ziua NATO în România, pentru a 14-a oară, cu aceeaşi încredere ca la început în garanţia de securitate pe care ne-o oferă apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică. Toţi aceşti ani au însemnat o transformare profundă a Armatei Române într-o armată cu adevărat profesionistă, dar şi contribuţii substanţiale ale României la operaţiile şi misiunile NATO”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Ea a mai spus că România vrea să demonstreze în continuare că este un aliat credibil şi stabil în regiunea Mării Negre.

“Este un parcurs pe care ni l-am asumat cu toată responsabilitatea, ne bucurăm de încrederea şi respectul partenerilor noştri nord-atlantici şi vrem să demonstrăm în continuare că suntem un aliat credibil şi stabil în regiunea Mării Negre. Îmi exprim respectul pentru toţi cei care au contribuit la acest lucru, uneori, din păcate, chiar cu preţul sacrificiului supreme”, a mai declarat premierul.

Viorica Dăncilă a menţionat că România îşi respectă angajamentul faţă de NATO privind alocarea a doi la sută din PIB pentru înzestrarea Armatei.

“Apărarea reprezintă un sector prioritar, ţinând cont de contextul geopolitic complicat şi de provocările de securitate cu care ne confruntăm în ultima vreme. România îşi respectă angajamentul faţă de NATO privind alocarea a 2% din PIB pentru înzestrarea armatei, iar investiţiile pe care le avem în proiect pentru perioada următoare vor viza achiziţiile necesare de tehnică militară, dar şi relansarea industriei de apărare româneşti. Sunt măsuri cu caracter defensiv, nu împotriva cuiva, prin care România înţelege să contribuie la promovarea rolului Alianţei Nord-Atlantice pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”, a mai afirmat Viorica Dăncilă.

La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.

Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului românesc la sediul NATO.

Ziua NATO în România se sărbătoreşte în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie.

Cele mai citite

Spitalul “Foişor”, actualizare cu privire la starea de sănătate a lui Florin Piersic

Actorul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic vineri, starea sa generală fiind stabilă, fără modificări semnificative faţă de zilele anterioare, au informat reprezentanţii Spitalului...

Metodologia privind evaluarea externă a calității educației, în dezbatere publică

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre privind aprobarea Metodologiei de evaluare externă a calității educației, precum și Criteriile, standardele...

Zeljko Kopic, încrezător înaintea barajului cu Csikszereda: „Dinamo este favorită”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, spune că formaţia sa este favorită în barajul cu divizionara secundă AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. „Suntem într-o formă bună, ne-am...
Ultima oră
Pe aceeași temă