19.1 C
București
vineri, 7 iunie 2024
AcasăPoliticăDăncila neagă că există un „război” între Președinție și Guvern

Dăncila neagă că există un „război” între Președinție și Guvern

„Nu aş putea spune că este un război între preşedinte şi Guvern. Noi a trebuit să adoptăm rectificarea bugetară, era un lucru de la sine înţeles, pentru că nu puteau oamenii să aştepte să mai treacă timpul. Şi ştim foarte bine că avem o serie de priorităţi şi toate acestea presupun şi o dublare a proiecţiei financiare”, a declarat Dăncilă, fiind întrebată care mai este relaţia sa cu şeful statului.

Totodată, şefa Guvernului a precizat că este „adepta consensului”.

„Sunt adepta consensului şi mi-aş dori să am o relaţie interinstituţională între Preşedinţie şi Guvern – Parlament foarte bună. Ne apropiem cu paşi repezi de preluarea şi exercitarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi aceasta presupune un consens, o colaborare. Eu şi de acum încolo o să încerc să îl informez pe preşedinte legat de stadiul pregătirii şi toate cerinţele pe care le va adresa Guvernului legat de preşedinţie şi alte aspecte care ţin de România. Voi avea toată deschiderea”, a spus Dăncilă.

Referitor la rectificarea bugetară, care a fost adoptată miercuri de Guvern, Dăncilă a precizat că urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

„Imediat după şedinţa de Guvern, rectificarea bugetară a plecat către Consiliul Legislativ. (…) Avem în vedere 200 de pagini care trebuiesc citite, verificate, avem cifre şi fiecare cifră trebuie verificată foarte bine. S-a întors de la Consiliul Legislativ ieri, în jur de ora 12.30, a plecat către Ministerul Finanţelor Publice, a urmat o nouă verificare şi punerea în concordanţă cu cerinţele Consiliului Legislativ (…) De azi de dimineaţă a plecat rectificarea către Monitorul Oficial”, a arătat premierul.

Cele mai citite

Federația Română de Sumo e gata să găzduiască dezbaterea dintre Șoșoacă și Piedone

Ilustrație: Marian Acramescu Chiar în ultimele ore ale campaniei electorale pentru alegerile locale am putea avea parte și de prima dezbatere între doi candidați...
Ultima oră
Pe aceeași temă