13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăCiolacu susține că Gabriela Firea a ales calea cea mai grea

Ciolacu susține că Gabriela Firea a ales calea cea mai grea

Vizibil afectat de rezultatul dezamăgitor pentru partid, Ciolacu s-a poticnit de mai multe ori pe parcursul declarației.  

“În primul rând nu ştim dacă doamna Gabriela Firea a pierdut. Aşteptăm rezultatele finale. Sunt ferm convins că vom avea un Consiliu Politic Naţional şi vom discuta aceste probleme. Doamna Firea este un politician de excepţie, iar locul dânsei e în prima linie în PSD, chiar dacă a câştigat, chiar dacă a pierdut”, a spus Ciolacu, la sediul central al PSD, întrebat dacă Firea va fi sancţionată pentru scorul de la alegeri.

El a menţionat că Gabriela Firea a rămas la sediul său de campanie şi nu a venit la sediul partidului pentru că “aşa este corect”. “Şi eu dacă aş fi fost în locul doamnei Gabriela Firea aş fi rămas alături de echipă să aştept numărătoarea votului. Am vorbit cu ea toată ziua şi eu i-am recomandat să rămână la sediul de campanie să aştepte numărătoarea voturilor. Doamna Firea a ales calea cea mai grea, aceea de a se lupta cu o dreaptă unită. Era normal să fie un scor foarte strâns. A refuzat orice fel de joc politic şi orice fel de troc politic,” a spus el.

Pe de altă parte, PNL a fost sancţionat de bucureşteni pentru haosul din pandemie, a mai spus președintele PSD. Potrivit rezultatelor exit poll-ului CURS-Avangarde, PNL a luat numai 17,3% procente la Consiliul General al Capitalei, în timp ce PSD și USR au luat fiecare peste 33%.

“Le mulţumesc milioanelor de români care au votat astăzi cu PSD, bucureştenilor care au situat la votul politic, în acest moment, PSD pe primul loc. Vă reamintesc că am dublat votul politic pe Bucureşti de la ultimele alegeri europarlamentare, când au fost 16,2%, acum estimarea la toate exit-poll-urile este de minim 33%. Acest lucru arată foarte clar că PNL care se află pe locul 3 ca şi vot politic pe Bucureşti a fost sancţionat de către bucureşteni pentru haosul din pandemie, pentru hoţiile din pandemie, pentru umilinţa la care au supus pensionarii, copiii, profesorii, mediul de afaceri şi, nu în ultimul rând, medicii”, a spus Ciolacu, la sediul central al PSD.

 

Cele mai citite

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă