Oamenii aflați la putere nu trebuie judecați doar după legile pe care le dau. Caracterul lor se conturează din modul în care ți se adresează și te privesc: ca pe o sursă de informare a populației, cu dispreț, cu indiferență, sau ca pe un ciot de care nu au cum să se împiedice.
A trecut aproape un an de când avem primari noi, patru luni de când s-a schimbat garda în Parlament și în Guvern. Reacțiile demnitarilor, atunci când încerci să intri într-un dialog instituțional cu ei, îți arată cam câți din cei șapte ani de acasă i-au făcut pe bune, câți la fără frecvență sau dacă au plagiat pentru a trece dintr-un an în celălalt.
Nici după 45 de zile, Ministerul Culturii nu ne-a răspuns la o banală întrebare: de ce se prăbușește un monument istoric aflat în centrul Bucureștiului? Crima a fost deja înfăptuită, iar o mașină a poliției veghează zi și noapte cu girofarul pornit avertizând trecătorii de iminenta prăbușire a pereților și a acoperișului. „Cererea dumneavoastră a fost deja trimisă la departamentul care se ocupă de monumente“ este răspunsul invariabil de la celălalt capăt al firului. Un fel de: „Nu mai bateți la ușa noastră, ieșim noi din când în când să verificăm dacă mai așteptați“.
Serviciul Român de Informații nu a răspuns de ce Academia Națională de Informații, pe care o păstorește, nu a întocmit în 30 de zile rapoarte de analiză pentru tezele de doctorat bănuite de plagiat, așa cum îi cere legea. Au trecut de atunci șase luni. Nici doamna Gabriela Firea, edilul-șef al Capitalei, nu se lasă surprinsă de orice jurnaliști, ci doar de aceia care o prețuiesc deschis și, eventual, care i-au fost colegi de trust.
SIE, chestionat despre posibilele legături existente între membrii familiei Shhaideh și președintele sirian Bashar al-Assad, a tăcut misterios.
Poliția de Frontieră s–a scuzat că nu-mi poate răspunde, susținând că mă interesez de chestiuni care depășesc cadrul Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public. Pentru a mă convinge că nu are ce să-mi spună, mi-a prezentat, la finalul răspunsului de patru propoziții, o bibliografie compusă din trei OUG și o lege (114/2010). O tăcere profesionistă cu note de subsol.
Florin Iordache a spus englezește „No comment“ atunci când l-am întrebat de ce s-a dus la o universitate din Chișinău pentru a dobândi un doctorat plagiat. Noaptea, ca lorzii.
Chemați să exercite puterea, dar ajunși în situații incomode, puternicii zilei se transformă în victime. Prins că a scris o carte plină de ode închinate lui Ceaușescu, actualul șef al Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a simțit că a căzut în capcana unei conspirații: „Scrieți ce vreți, nu contează ce zic eu. Știu că ați fost trimis cu o temă“.
Există și politicieni cu mult tupeu. Teodor Meleșcanu m-a primit în biroul de la Ministerul de Externe doar după ce s-a asigurat că mi-am lăsat telefoanele în camera alăturată. I-a cerut purtătorului său de cuvânt să înregistreze interviul. Apoi și-a aprins un trabuc din care a pufăit tacticos și relaxat pe toată durata discuției. Nicio remușcare că în anii ’60 scrisese o carte în care făcea apologia procesului de naționalizare, nicio apăsare că în România fumatul este interzis în instituțiile publice.
Diversele instituții ale statului comunică trunchiat și în perfectă coordonare cu evenimentele de pe scena politică. Ministerul Afacerilor Externe răspunde fără să citească întrebările. Tu vrei să știi în baza cărui document a decis să rețină pașaportul unui cetățean străin aflat pe teritoriul României, MAE îți răspunde că are rolul de a distribui corespondența diplomatică. Revii, crezând că poate nu te-ai făcut bine înțeles, și ei îți răspund: Altă întrebare.
Ministerul Educației mi-a confirmat că Florin Iordache și-a echivalat, în România, titlul de doctor obținut prin plagiat la Chișinău a doua zi după ce a demisionat din funcția de ministru al Justiției și după o lună de așteptare.
Ministerul Cercetării potrivește răspunsurile pentru presă citând din programul PSD și ignorând realitățile din buget. Totul pentru a confirma proiecțiile fanteziste ale ministrului Valeca Ștefan, care visează la un buget de 1% din PIB în 2020 (cum s-a angajat Dragnea în campanie), deși Grindeanu l-a anunțat că îi poate da un sfert. Dovada că ministrul Cercetării crede în ierarhii, nu în cifre.
Un număr important de deputați și senatori nu și-au publicat CV-urile pe site-urile celor două instituții. De bun-simț este ca, dacă tot i-am votat, acum măcar să îi și cunoaștem. Inițial, am crezut că este vorba de indolența unor angajați de la secretariatul Camerei Deputaților. Realitatea este alta: aleșii neamului, în special cei aflați la primul mandat, nu și-au trimis CV-urile pentru a fi încărcate pe paginile celor două instituții. Din lene, dispreț sau pentru că votul, odată dat, nu îl mai poți schimba decât peste patru ani.
Sigur, există și excepții. Răspund la timp: primăria orașelor Paris sau Berlin, Europol, Interpol, cancelaria doamnei Merkel, NASA.
Citat
„Diversele instituții ale statului comunică trunchiat și în perfectă coordonare cu evenimentele de pe scena politică. Ministerul Afacerilor Externe răspunde fără să citească întrebările. Tu vrei să știi în baza cărui document a decis să rețină pașaportul unui cetățean străin aflat pe teritoriul României, MAE îți răspunde că are rolul de a distribui corespondența diplomatică. Revii, crezând că poate nu te-ai făcut bine înțeles, și ei îți răspund: Altă întrebare.“
