19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyleA murit cântăreața France Gall, interpreta cântecului "Ella, elle l'a"

A murit cântăreața France Gall, interpreta cântecului “Ella, elle l’a”

rtista franceză suferea de doi ani de cancer, iar anunţul decesului a fost făcut de Geneviève Salama, agenta ei.

La finalul lunii decembrie, agenţia AFP anunţa că France Gall a fost spitalizată din cauza unei infecţii severe.

Cântăreața s-a născut într-o familie de artiști, fiind inițiată în tainele pianului de la vârsta de cinci ani.

Primul ei single, „Ne sois pas si bête”, a fost lansat la posturile de radio în ziua în care cântăreaţa împlinea 16 ani. Piesa „Ella, elle l’a”, una dintre cele mai cunoscute ale lui Gall, lansată în 1988, este un tribut adus cântăreţei Ella Fitzgerald. Cântecul a dominat topurile de gen în mai multe ţări.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă