21.4 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăȘtirile zileiScrisoarea de adio a lui Charles Baudelaire, vândută la licitaţie

Scrisoarea de adio a lui Charles Baudelaire, vândută la licitaţie

Misiva autorului “Florilor răului” datează din 1845 şi îi era adresată amantei sale, Jeanne Duval. Scrisoarea a fost estimată între 60.000 şi 80.000 de euro. Documentul va face parte de acum înainte dintr-o colecţie privată franceză, a precizat casa de licitaţii. 

“Când domnişoara Jeanne Lemer vă v-a înmâna această scrisoare, eu voi fi mort (…) Mor într-o nelinişte îngrozitoare (…) Mă sinucid pentru că nu mai pot trăi, pentru că oboseala de a adormi şi oboseala de a mă trezi îmi sunt insuportabile”, îi scrie poetul neînţeles de familia sa amantei Jeanne Duval.

Copleşit de problemele legate de bani şi alcool, de faptul că se îndoia de talentul său literar, el s-a înjunghia fără însă consecinţe grave. Avea 24 de ani şi a mai trăit 22 după această tentativă de sinucidere. 

Alte texte ale lui Baudelaire au fost de asemenea puse în vânzare. Scrisori ale lui Barbey d’Aurevilly, Eugène Delacroix, Victor Hugo, Édouard Manet, care i-au fost adresate poetului s-au aflat în catalogul acestei colecţii excepţionale.
 

Cele mai citite

Jose Mourinho a aterizat la Istanbul! „The Special One” o va antrena pe Fenerbahce

Antrenorul portughez Jose Mourinho a aterizat la Istanbul și va semna un contract cu Fenerbahce, formație care a pierdut titlul de campioană în fața...

PRO TV nu va mai transmite partidele din Champions League, Europa League şi Conference League

Drepturile TV pentru difuzarea meciurilor din cupele europene pentru perioada următoare, până în 2027, au fost achiziționate și atribuite pentru piața din România. Această...

Meniul la prânzul din familia Ceaușescu

Despre meniul familiei Ceaușescu s-au spus multe. Ba că era unul elitist, alcătuit din delicatese, ba dimpotrivă, că era unul simplu. În continuare...
Ultima oră
Pe aceeași temă