22 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăȘtirile zileiŞapte protestatari de la mitingul din 10 august, trimişi în judecată

Şapte protestatari de la mitingul din 10 august, trimişi în judecată

”În cauza având ca obiect infracţiunile de ultraj (agresiune asupra a doi lucrători de jandarmerie), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (sustragerea unei arme), uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, la data de 29 noiembrie 2018, trimiterea în judecată a şapte inculpaţi, pentru săvârşirea, după caz, a infracţiunilor menţionate”, se arată într-un comunicat transmis de Agerpres.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că la data de 10 august, în timp ce se aflau în public, în Piaţa Victoriei, în timpul unei manifestaţii de protest, cinci dintre inculpaţi, alături de alte persoane, au agresat doi subofiţeri de jandarmi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aplicându-le lovituri cu pumnii şi picioarele în diferite zone ale corpului.

Totodată, prin acţiunile violente comise asupra persoanelor vătămate, inculpaţii au tulburat ordinea şi liniştea publică, creând un puternic sentiment de teamă numeroaselor persoane prezente la manifestaţia de protest, precizează procurorii.

Potrivit sursei citate, un alt inculpat a sustras uneia dintre persoanele vătămate arma din dotare cu încărcătorul aferent. ”A doua zi, acesta a mers împreună cu un alt inculpat pe un teren situat în apropierea localităţii Petrăchioaia, judeţul Ilfov, unde au executat două focuri de armă”, se menţionează în comunicatul Parchetului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 1.

Cele mai citite

Se construiește Centura Verde București – Ilfov. Premierul Ciolacu asistă la semnarea Memorandumului

În cinstea Zilei Mondiale a Mediului, în România se semnează un Memorandum pentru crearea Centurii Verzi București-Ilfov. Ziua Mondială a Mediului se serbătorește în data...

Ministerul de Externe confirmă că două fete decedate în inundațiile din Italia sunt cetățeni români. A treia persoană încă este căutată

Ministerul român al Afacerilor Externe a confirmat că două fete care au murit în inundațiile din Italia erau cetățeni români. Confirmarea din partea MAE a...

Un primar din Buzău este acuzat că și-a trecut proprietatea pe numele concubinei

În comuna Cozieni din județul Buzău, tensiunile au atins cote maxime după ce un locuitor a postat pe rețelele sociale informații compromițătoare despre...
Ultima oră
Pe aceeași temă