23.6 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăȘtirile zileiRestricţii de circulaţie pe A1 din cauza lucrărilor

Restricţii de circulaţie pe A1 din cauza lucrărilor

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, luni, circulaţia rutieră este restricţionată pe Autostrada A1, pe sensul Sibiu către Deva, pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, la kilometrul 273+800 de metri, şi pe a doua bandă a kilometrului 356, unde au loc lucrări asupra rosturilor de dilataţie, până la orele 18:00.

Tot pe Autostrada A1, pe tronsonul Timişoara – Arad, la kilometrul 508+900 metri, pe sensul către Timişoara, se efectuează, până la orele 20:00, lucrări de reparaţii asupra părţii carosabile, pe prima bandă şi pe cea de urgenţă. 

”Pentru reducerea riscului rutier, recomandăm conducătorilor auto să sporească atenţia la volan, să semnalizeze din timp orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie şi să reducă viteza în zona de efectuare a lucrărilor semnalizate”, spun reprezentanţii Infotrafic. 

Cele mai citite

CFA România: Indicele de Încredere Macroeconomică, în scădere accentuată în aprilie; inflaţia, estimată la 5,73%, în următoarele 12 luni

Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA România a scăzut cu 12,3 puncte până la valoarea de 47,1, în luna aprilie a acestui...

Blinken spune că pactul dintre SUA și Arabia Saudită se va finaliza curând

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat miercuri că Statele Unite și Arabia Saudită sunt foarte aproape de a încheia un set de...

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...
Ultima oră
Pe aceeași temă