25.7 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăȘtirile zileiPercheziţii în Brăila şi Dâmboviţa

Percheziţii în Brăila şi Dâmboviţa

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Galaţi, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, au desfăşurat cinci percheziţii, pe raza judeţelor Brăila şi Dâmboviţa, la domiciliile şi locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism.

”Din cercetări a reieşit că, în perioada  mai 2017 – noiembrie 2018, doi bărbaţi, de 26 şi 27 de ani, ar fi recrutat, prin metoda ,,loverboy”, transportat, adăpostit şi primit trei minore, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, pe care, prin răpire, în cazul uneia dintre acestea, prin constrângere fizică şi morală, prin inducere şi menţinere în eroare, profitând de imposibilitatea de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, le-ar fi exploatat, obligându-le la practicarea prostituţiei”, anunţă Poliţia Română. 

Potrivit polişiştilor, activitatea s-ar fi desfăşurat la stradă, pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Constanţa şi în diverse apartamente închiriate, suma de peste 100.000 de lei obţinută în acest mod fiind însuşită şi folosită în totalitate de cei doi şi membrii familiilor lor.

De asemenea, pe parcursul lunii octombrie 2018, cei doi ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către o persoană majoră, pe raza localităţii Baldovineşti din judeţul Brăila.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate două autoturisme susceptibile a fi achiziţionate din sumele de bani obţinute prin exploatarea victimelor traficului de minori.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de miercurivor fi prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Cele mai citite

Marketingul online poate aduce 200% profit: Sfaturile experților pentru antreprenori

Află cum pot obține antreprenorii profit de până la 200% din investiția în marketing online față de cel tradițional de la experții în domeniu.  Cuantifică...

Există risc de inundații pe 15 râuri din România, avertizează specialiștii de la “Apele Române”

Specialiștii hidrologi din cadrul INHGA au emis o atenționare de Cod galben, valabilă începând de luni, 3 iunie 2024, de la ora 15:00, până...

Ghidul tău despre aparatul dentar – TOT ce trebuie să știi

Purtatul unui aparat dentar ajută la poziționarea corectă a dinților și la remedierea diverselor anomalii dentare și maxilare. Acest lucru nu numai că îmbunătățește...
Ultima oră
Pe aceeași temă