21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăOMV Petrom, condamnată pentru ucidere din culpă

OMV Petrom, condamnată pentru ucidere din culpă

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti s-au pronunţat, după un proces care a durat peste doi ani, într-un dosar în care compania OMV Petrom SA a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă după ce, în februarie 2014, un copil de nouă ani a murit ca urmare intoxicaţiei cu gaz de sondă în apropierea unei sonde neîmprejmuite, operate de OMV Petrom.

Astfel, judecătorii au condamnat compania petrolieră la plata unei amenzii penale de 380.000 de lei, respectiv 200 de zile amendă pentru care trebuie să plătească câte 1.900 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Părinţii copilului, care s-au constitut parte civilă, trebuie să primească daune morale de câte 35.000 de euro fiecare, iar fiecare dintre cei patru fraţi ai băiatlui, care au fost şi ei părţi civile în dosar, vor primi câte 13.000 de euro. Decizia nu este definitivă.

Un băiat în vârstă de nouă ani din comuna Ariceştii Rahtivani fost găsit mort, la sfârşitul lunii februarie 2014, în apropierea unei sonde de extracţie a petrolului, iar medicii legişti care au efectuat necropsia au stabilit că a murit din cauza intoxicaţiei cu gaze de sondă. 

În anul 2015 Parchetul General a trimis în judecată OMV Petrom pentru ucidere din culpă, pe motiv că reprezentanţii companiei nu au împrejmuit cu gard beciul sondei, deşi perimetrul trebuia izolat.

 

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus

CEC Bank sprijină antreprenorii români și își reconfirmă angajamentul pe termen lung față de economia românească și în anul 2024, acordând credite cu dobânzi...

Președintele Iohannis la Casa Albă, într-un moment special al relațiilor bilaterale. România cumpără din SUA avioane F-35, cele mai puternice din lume

Președintele Klaus Iohannis a fost primit de președintele Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în care România...
Ultima oră
Pe aceeași temă