23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăInternaționalVIDEO Bilanț tragic în urma cutremurului din Indonezia

VIDEO Bilanț tragic în urma cutremurului din Indonezia

UPDATE.  Puternicele seisme – urmate de un tsunami – care s-au produs vineri pe insula Sulawesi din Indonezia au făcut 384 de decese şi peste 500 de răniţi, a anunţat sâmbătă Agenţia de gestionare a catastrofelor naturale din această ţară într-un nou bilanţ oficial, informează AFP, DPA şi Reuters.

Cele mai multe dintre victime au fost recenzate în Palu, un oraş cu aproximativ 350.000 de locuitori de pe coasta vestică a insulei Sulawesi, a precizat Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al agenţiei menţionate. El a făcut sâmbătă un apel public şi a spus că echipele de intervenţie au nevoie “de personal, de voluntari şi de utilaje specializate”, precizează AFP.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei pentru Managementul Dezastrelor, Sutopo Purwo Nugroho, patru spitale din Palu au confirmat moartea a 48 de de persoane, iar alte sute sunt rănite. El a adăugat că “multe victime” sunt încă necunoscute, iar autorităţile avertizează că numărul deceselor poate creşte substanţial în următoarele zile

Bilanţul anterior anunţat de autorităţi era de 30 de morţi. 

Doctorul Komang Adi Sujendra a transmis sâmbătă că morţi au fost aduşi la spitalul din Palu unde lucrează el, precizând că alte 12 persoane au fost rănite şi necesită operaţii ortopedice.

Autorităţile spun că eforturile de căutare şi salvare sunt îngreunate din cauză că seismul a provocat căderea curentului şi comunicaţilor în zona oraşului Palu şi localităţii Donggala, ultima aflată la doar 27 de kilometri de epicentrul seismului.

Până în acest moment nu există un bilanţ oficial, însă reprezentanţi autorităţilor indoneziene au comunicat vineri noapte că informaţiile iniţiale indică faptul că mai multe persoane au decedat în urma prăbuşirii unor clădiri.

Un centru comercial din oraşul Palu, capitala provinciei Sulawesi centrală, a fost parţial distrus de seism şi tsunami.

Valul tsunami a lovit două oraşe, Palu şi Donggala.

 

 

Cele mai citite

Echipa de fotbal FCU Craiova, amendată cu 22.500 lei

Clubul FCU Craiova a fost sancționat cu o amendă de 22.500 de lei din cauza incidentelor provocate de spectatori la meciul împotriva FC Hermannstadt,...

Echipa de fotbal FCU Craiova, amendată cu 22.500 lei

Clubul FCU Craiova a fost sancționat cu o amendă de 22.500 de lei din cauza incidentelor provocate de spectatori la meciul împotriva FC Hermannstadt,...

Ciolacu și Ciucă vizitează împreună Salonul de armament BSDA de la Băneasa. Premierul susține că a repornit industria de apărare

Premierul Marcel Ciolacu susține că, sub mandatul actualului guvern, pe care îl conduce, industria românească de apărare și-a repornit activitatea. Majoritatea fabricilor din acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă