32.1 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăInternaționalVatican, Papa Francisc îi transmite felicitări de Paști predecesorului său, Papa Benedict...

Vatican, Papa Francisc îi transmite felicitări de Paști predecesorului său, Papa Benedict al XVI-lea

Papa Francisc, ca şi în alte ocazii, l-a vizitat marţi după amiază pe papa emerit care s-a retras la mănăstirea ‘Mater Ecclesiae’, din Grădinile Vaticanului, după ce a renunţat la pontificatul său în februarie 2013.

A devenit o tradiţie ca papa argentinian să-l viziteze pe predecesorul său, papa Benedict care la 16 aprilie va împlini 91 de ani, pentru a-i transmite felicitări de Sărbătorile de Crăciun sau în Săptămâna Mare înainte de Paştele Catolic.

Marţi dimineaţa, Papa Francisc a vizitat birourile Secretariatului de Stat al Vaticanului şi a conversat cu câţiva dintre cei 300 de angajaţi ai Sfântului Scaun, se arată în comunicatul de presă.

Mai concret, Jorge Bergoglio a binecuvântat birourile secţiei înfiinţate în noiembrie anul trecut pentru personalul diplomatic.

În această săptămână papa Francisc va prezida ritualurile tradiţionale din Săptămâna Patimilor, precum Ultima Cina din Joia Mare, sau procesiunea ‘Vía Crucis’ de vineri, precum şi slujba de Înviere de sâmbătă şi liturghia din duminica Paştelui când va susţine şi tradiţionala binecuvântare ‘Urbi et Orbi’, informează AGERPRES.

Cele mai citite

De azi încep sancțiunile pe e-Factura

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000...

Guvernul Ciolacu Prelungește Plafonarea Prețurilor la Energie până în 2025

Protecția Consumatorilor Români În Fața Volatilității Pieței Energetice Creșterea prețurilor la energie a fost una dintre principalele cauze ale inflației în multe țări. România a...

Ana-Maria Brânză, mesaj trist, dar realist: Este o reuşită faptul că avem un sportiv calificat, pe floretista Mălina Călugăreanu, la Jocurile Olimpice de la...

Fosta campioană olimpică, mondială şi europeană Ana-Maria Brânză a declarat, sâmbătă, că toată lumea trebuie să accepte că pentru scrima românească este o reuşită...
Ultima oră
Pe aceeași temă