17.6 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăInternaționalServiciile germane de informaţii, acuzate că ar fi spionat ambasade şi ministere...

Serviciile germane de informaţii, acuzate că ar fi spionat ambasade şi ministere de la Viena

“Dorinţa noastră este, desigur, să ştim cine a fost monitorizat, când s-a încheiat supravegherea, şi dacă aceasta s-a încheiat cu adevărat”, a declarat Kurz, în urma une şedinţe de urgenţă la Viena.

Publicaţiile Der Standard şi Profil au relatat că Serviciul Federal de Informaţii al Germaniei (BND) ar fi interceptat 2.000 de telefoane, mobile şi conturi de mail, pentru a monitoriza miniştri, ambasade, organizaţii şi instituţii islamce, încă din 1999.

Monitorizarea ar fi vizat ambasadele Iranului, Rusiei, Coreei de Nord, dar şi a Franţei, a Israelului şi a Statelor Unite. Operaţiunile s-ar fi încheiat în 2006, informează agenţia ORF.

“Spionatul statelor prietene nu este doar neobişnuit şi nedorit, ci şi inacceptabil”, a declarat preşedintele austriac Alexander Van der Bellen, cerând Germaniei să clarifice scopul colectări de informaţii.

Orice date obţinute în Austria şi care se află încă în posesia serviciilor de informaţii din Germania ar trebui şterse, a propus Kurz.

Acuzaţiile au fost făcute iniţial în anul 2014, când un procuror austriac a demarat o investigaţie în acest caz. Investigaţia nu a avut succes, însă, din cauza “refuzului Germaniei de a coopera”, a informat Kurz.

Cele mai citite

Guvernul aprobă reorganizarea ANAF. Organigrama crește cu 200 de oameni și încă un post de vicepreședinte

În ședința din 23 mai 2024, Executivul urmează să aprobe o Hotărâre de Guvern pentru modificarea organigramei Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Noile reglementări...

„Poarta Eroilor”, construită pentru valorificarea și promovarea patrimoniului cultural

În ultimii 4 ani, comunitatea Sectorului 4 a implementat proiecte de regenerare urbană a spațiilor publice, utilizând fonduri nerambursabile, atât guvernamentale, cât și accesate...

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...
Ultima oră
Pe aceeași temă