31 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăInternaționalSCANDAL. O adolescentă a fost vândută pe Facebook, iar compania nu a...

SCANDAL. O adolescentă a fost vândută pe Facebook, iar compania nu a observat

Postarea despre licitaţie a fost eliminată imediat după ce a fost depistată, pe 9 noiembrie, a declarat un purtător de cuvânt al Facebook citat de Huffington Post. Surse citate de CNN afirmă însă că postarea a fost activă cu 15 zile înainte de organizarea licitaţiei şi câteva zile după căsătorie.

În urma licitaţiei, tatăl fetei a primit 500 de vaci, trei maşini şi 10.000 de dolari, afirmă organizaţia Plan International, precizând că cinci bărbaţi, inclusiv oficiali de rang înalt din Sudanul de Sud au participat la eveniment.

George Otim, directorul filialei din Sudanul de Sud a organizaţiei umanitare Plan International, a condamnat licitaţia, cerând efectuarea unei anchete.

“Această folosire a tehnologiei în scop barbar aminteşte de târgurile de sclavi. Este incredibil că o fată poate fi vândută în vederea căsătoriei pe cea mai mare reţea de socializare online din lume”, a subliniat Otim.

Cele mai citite

Există risc de inundații pe 15 râuri din România, avertizează specialiștii de la “Apele Române”

Specialiștii hidrologi din cadrul INHGA au emis o atenționare de Cod galben, valabilă începând de luni, 3 iunie 2024, de la ora 15:00, până...

Condamnare pentru falsificare de documente

Primarul Valeriu Bîtu din Calvini, aflat sub umbrela politică a PSD, continuă să fie în centrul unor acuzații grave de corupție și escrocherii...

Cum au fost prăduite terenurile unui om de afaceri grec de „săgețile” lui Iulian Dumitrescu

Baronul PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, aflat sub control judiciar pentru o mită de 3.200.000 de euro, a fost denunțat la DNA și...
Ultima oră
Pe aceeași temă