13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieRomânia riscă să devină o ţară cu forţă de muncă nejustificat de...

România riscă să devină o ţară cu forţă de muncă nejustificat de scumpă

În prezent, salariul mediu pe economie este de circa 720 de euro brut (517 euro net), iar specialiştii spun că majorările de salarii din anii următori sunt benefice câtă vreme şi economia beneficiază de investiţii şi de un climat stabil, spun specialiştii.

„Salariul mediu pe economie este o reflecţie a mersului economiei şi a creşterii economice. Dacă şi economia, şi salariile, cresc în acelaşi ritm, atunci este minunat. Doar că, în condiţiile noilor reglementări fiscale care îngreunează tot ce înseamnă mediul de business, de la antreprenori la corporaţii, atragerea de noi investiţii este dificilă. Riscăm să ajungem ţară cu o forţă de muncă nejustificat de scumpă şi să intrăm în colaps, pentru că dacă nu ai business, de unde să plăteşti asemenea salarii”, a explicat Oana Botolan Datki, SEE managing partner în cadrul companiei cu activităţi de HR Consulteam.

În ultimul an, salariul mediu pe economie a crescut cu 15%, susţinut de creşterile salariale din sectorul bugetar (unde lucrează un sfert din totalul salariaţilor din economie), de majorarea salariului minim pe economie, dar şi de creşterea salariilor din sectorul privat pe fondul deficitului de personal.

Şi în anii anteriori, în perioada 2014 – 2016, salariile angajaţilor români au crescut cu câte 7 – 10% pe an, în timp ce în anii de criză creşte­rile medii nu erau mai mari de 3 – 4% pe an.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...
Ultima oră
Pe aceeași temă