22.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăEconomieRomânia a importat aproape 60 de mii de tone de roşii în...

România a importat aproape 60 de mii de tone de roşii în primele nouă luni din 2017

Valoarea importurilor de tomate în stare proaspătă sau refrigerată consemnată după primele trei trimestre din 2017 a depăşit 65,46 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, când a totalizat 54,54 milioane de euro.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), încasările din exporturile de tomate pe pieţele intra şi extracomunitare au atins în perioada analizată de 254.462 euro, în creştere cu 47% faţă de 173.053 euro înregistrate în perioada similară a anului 2016, când a fost exportată o cantitate de 301,5 tone.

“Tomate în spaţii protejate” a fost programul lansat de ministrul Agriculturii, Petre Daea, odată cu preluarea mandatului la minister, la începutul anului 2017, tocmai pentru a susţine produsele deficitare, pe care România le importă masiv. Acesta s-a dovedit a fi un program extrem de apreciat de legumicultori.

Conform datelor oficiale, cantitatea de roşii proaspete livrate în 2017 de către beneficiarii programului de tomate româneşti a depăşit 50.000 de tone, iar suma plătită către cei peste 8.000 de legumicultori a fost de circa 23,667 milioane de euro. În primul ciclu de producţie din cadrul programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate derulat în anul 2017 s-au înscris 4.397 beneficiari, iar în ciclul al doilea un număr de 3.627 beneficiari.

Ministerul de resort a anunţat că toţi cultivatorii de tomate în spaţii protejate vor beneficia şi în 2018 de schema de ajutor de minimis prevăzută pentru acest sector, respectiv de 3.000 de euro/beneficiar/an.

Cele mai citite

FOTO. Incendiu la o pensiune din Alba

Zeci de pompieri militari din Aiud şi Alba Iulia intervin în municipiul Aiud pentru stingerea unui incendiu izbucnit iniţial, în cursul nopţii, la un...

FOTO. Incendiu la o pensiune din Alba

Zeci de pompieri militari din Aiud şi Alba Iulia intervin în municipiul Aiud pentru stingerea unui incendiu izbucnit iniţial, în cursul nopţii, la un...

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă