31 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăEconomieÎn prag de iarnă, edilul Adrian Dobre a lăsat casieria Primăriei Ploieşti...

În prag de iarnă, edilul Adrian Dobre a lăsat casieria Primăriei Ploieşti goală puşcă

Fără un împrumut de 50 de milioane de euro şi relocarea urgentă a unui milion de lei din fondul de investiţii al oraşului, a explicat Adrian Dobre în ultima şedinţă de Consiliu, ploieştenii ar putea rămâne în prag de iarnă fără căldură, transport public şi servicii de salubritate. 

Falimentul bugetar a fost declarat de directoarea economică Nicoleta Crăciunoiu, care a detaliat că primăria are datorii pe care nu le mai poate onora şi încasări insuficiente; că, fără banii relocaţi din investiţii, primăria va intra în insolvenţă.

Primarul a avut un schimb dur de replici cu avocatul George Botez. Confruntat cu protestele furioase ale consilierilor, liberalul Adrian Dobre a reproşat iritat majorităţii PSD-ALDE din Consiliu că-i blochează proiectele, iar George Botez i-a replicat că este un administrator catastrofal: “Domnule primar, dacă aţi fi fost manager general la o firma şi aţi fi convocat actionarii companiei de azi pe mâine, să le puneţi în faţă două foi cu care să fie de acord să îndatoreze firma cu 50 de milioane de euro, fără a justifică această solicitare şi fără rapoarte fundamentate, credeţi că v-ar fi dat afară pe loc sau v-ar mai fi ţinut până a două zi? Ce credeţi că ar putea justifica un asemenea gest iresponsabil, domnule primar?”

Cele două propuneri nu au fost anunţate dinainte, fiind strecurate prin efracţie pe ordinea de zi, pe lista de proiecte suplimentare, motiv pentru care viceprimarul Cristian Ganea a cerut revocarea şedinţei, precum şi răgazul câtorva zile de studiu şi consultări. 

“Situaţa asta penibilă prin care primăria a ajuns în insolvenţă ar fi putut fi evitată dacă s-ar fi mizat pe absorbţia de fonduri europene. Primăria dispunea de oameni care au propus proiecte în acest sens, însă fie au au fost puşi pe linie moartă, fie au fost daţi afară”, a declarat viceprimarul.

Cele mai citite

Un cartier popular din Tokyo va interzice consumul de alcool în locuri publice

Unul dintre cele mai populare cartiere turistice din Tokyo ia măsuri pentru a reduce comportamentul nepotrivit: va interzice consumul de alcool în locuri publice. Măsura,...

Există risc de inundații pe 15 râuri din România, avertizează specialiștii de la “Apele Române”

Specialiștii hidrologi din cadrul INHGA au emis o atenționare de Cod galben, valabilă începând de luni, 3 iunie 2024, de la ora 15:00, până...

Vom vedea mai mulți prieteni ai lui Putin și Xi Jinping în noul Parlament European

de Peter Kreko și Richard Demeny, Institutul Political Capital Criza Qatargate este cel mai mare caz de corupție care a lovit Parlamentul European în ultimele...
Ultima oră
Pe aceeași temă