24 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialPonta anunță acordarea unor facilități pentru microîntreprinderi

Ponta anunță acordarea unor facilități pentru microîntreprinderi

Microîntreprinderile vor beneficia de anumite facilități, printre care sprijin financiar nerambursabil, garanții prin Fondul Național de Garantare și scutire de la plata operațiunilor de înmatriculare, potrivit unor modificări legislative discutate în ședința de guvern de miercuri, a anunțat premierul Victor Ponta, anunță Agerpres. "Avem astăzi un proiect inițiat de ministrul IMM-urilor — și sunt convins că are și sprijinul celorlalți colegi — privind stimularea înființării și dezvoltării de microîntreprinderi, în așa fel încât se elimină toate barierele care erau până acum. Se acordă sprijin financiar nerambursabil pentru pornirea unor afaceri, garanțiile acordate de Fondul Național de Garantare, scutirea de la plata taxelor pentru operațiuni de înmatriculare. Lucruri care ne ajută în acest context pozitiv să putem să continuăm dezvoltarea microîntreprinderilor", a declarat premierul în ședința de guvern.Executivul discută în ședința de miercuri un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OUG 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri.           

 

Cele mai citite

Takuto Oshima, mijlocaș japonez, a semnat cu Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a realizat al treilea transfer al verii prin semnarea mijlocașului japonez Takuto Oshima. Costel Gâlcă, antrenorul echipei, a insistat pentru aducerea acestui...

Drone de un milion de euro achiziționate de MApN prin intermediul unui german

Ministerul Apărării Naționale (MApN) din România a achiziționat 22 de sisteme de drone de spionaj cu aripă fixă de la compania germană Quantum Systems,...

Aleksandar Vucic consideră că intransigența manifestată de Rusia și de Occident fac imposibilă încetarea conflictului din Ucraina

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat miercuri că intransigenţa manifestată atât de Rusia, cât şi de Occident, face imposibil de evitat escaladarea războiului din...
Ultima oră
Pe aceeași temă